Sport

Vesti bune din Anglia! Costel Pantilimon s-a refacut si e pregatit de noul sezon

Publicat: 30 iul. 2015

Costel Pantilimon s-a refacut dupa accidentarea din cauza careia a ratat ultima parte a sezonului trecut, iar acum asteapta nerabdator startul noii editii din Premier League. „Sunt bine acum. A fost o perioada dificila pentru mine, pentru ca nu am putut juca în ultimul meci al sezonului si am ratat convocarea la un meci important al echipei nationale. Important e ca acum sunt în regula, ca am revenit, ca sunt sanatos si abia astept sa înceapa noul sezon”, a declarat Pantilimon, într-un interviu acordat site-ului oficial al lui Sunderland. Portarul de 28 de ani si-a fixat si obiectivele pentru noul sezon, atât pe cele personale, cât si pe cele ale echipei.

„Sper sa fiu din ce în ce mai bun, asta e obiectivul meu. Ca echipa, sper sa fie un an bun pentru toata lumea. Stim cât am suferit în ultimele doua luni din sezonul trecut. Sper sa fie mai bine în acest sezon si sa ne aratam calitatea pe care o avem. Avem nevoie doar de rezultate”, a precizat internationalul român. Panti a vorbit si despre cât de important este faptul ca olandezul Dick Advocaat a acceptat sa continue pe banca „pisicilor negre” si în noul sezon.

„A facut o treaba buna, a creat o atmosfera buna si cred ca asta a fost cheia pentru rezultatele din finalul sezonului trecut. Am aratat cât de buni putem fi. Suntem o echipa, dar ne-au lipsit rezultatele si am avut si ghinion în unele meciuri”, a afirmat Pantilimon.



loading...

Adauga un comentariu