Economic Local

Vești bune pentru tinerii care vor să devină fermieri cu ajutorul fondurilor europene

Publicat: 05 dec. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Vești bune pentru tinerii care vor să devină fermieri cu ajutorul fondurilor europene

O nouă sesiune de depunere a proiectelor în cadrul submăsurii 6.1- „Instalarea tinerilor fermieri” va fi deschisă luna viitoare. Specialiștii din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) susțin că sumele alocate acestei submăsuri au fost rapid epuizate în fiecare etapă de depunere a proiectelor.

„La scurt timp după ce s-a dat drumul la depunerea proiectelor, au fost și multe cereri depuse. Într-adevăr, fondurile se epuizează repede, pentru că interesul potențialilor beneficiari e mare și mulți dintre ei au deja proiectele aproape gata înainte de deschiderea sesiunii. Când aceasta e deschisă, aplică cererile”, susțin specialiștii din cadrul AFIR Iași.

Câți bani primesc fermierii?

Tinerii fermieri pot obține fiecare 40.000 de euro, fonduri nerambursabile. Sute de proiecte de milioane de euro au fost finanțate în ultimii ani de către AFIR Iași. Numai în anul 2019 au fost efectuate plăți în valoare de jumătate de milion de euro către tinerii fermieri. Tinerii au deschis afaceri în domeniul apicol, vegetal și în zootehnie. Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri se acordă sub formă de primă în două tranșe (75 la sută din cuantumul sprijinului la încheierea Deciziei de Finanțare și 25 la sută din cuantumul sprijinului se acordă cu condiția implementării corecte a Planului de Afaceri).

Adauga un comentariu