Local

Veşti mai bune de la Leţcani. Starea celor doi pacienţi din Neamţ este mai bună

Publicat: 23 nov. 2020

După vestea tristă de ieri când doi pacienţi internaţi la Spitalul Mobil Leţcani, pacienţi veniţi după tragedia din Piatră Neamţ, au murit, în cursul zilei de luni, 23 noiembrie 2020, prof. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Infecţioase din Iași afirma că ultimii doi pacienţi internaţi în unitatea medicală au o stare de sănătate mai bună.

Carmen Dorobăt a anunţat că pacienţii internaţi la Leţcani sunt mai bine din punct de vedere medical

Într-o postare data publicării, prof. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecţioase a anunţat că cei doi pacienţi au semne de ameliorare a stării de sănătate. În altă ordine de idei, de la Terapia Intensivă din cadrul Spitalului Mobil de la Leţcani s-au mai externat trei persoane. Totuşi, managerul unităţii medicale trage un semnal de alarmă şi spun că problema paturilor cu oxigen este una de actualitate şi care nu a fost incă rezolvată.

” În legătură cu starea pacienţilor veniţi de la Spitalul Judeţean Neamţ, deci sunt 2 pacienţi, care supravieţuiesc şi la ora asta. Iată şi o veste care pare a fi bună pentru că este prima zi când medicii de la Terapie Intensivă mi-au spus că evoluţia pare să fie bună. Astfel încât, în cursul acestei săptămâni să sperăm că nu apare niciun fel de incident şi vor putea ajunge în zona de confirmaţi, acolo unde nu este vorba de reanimare. De asemenea, în momentul de fată avem în ŢI şi cei doi pacienţi veniţi din Bucureşti cu avionul. O femeie de 33 ani cu factor de risc şi de asemenea un bărbat cu vârsta de peste 70 de ani cu factor de risc.

Problema locurilor în momentul de faţă în tot ceea ce înseamnă spital Covid-19 şi suport covid-19 este cea a locurilor care au posibilitate de administrare de oxigen în pre terapie intensivă. Acest lucru înseamnă că în continuare pacienţii ajung târziu la spital. De aceea aş vrea să punctez o serie de simptome, şi anume febra dacă creşte la 38-39 de grade său apare o tuse chinuitoare. Său apare o afectare importantă a respiraţiei, de asemenea, dureri musculare sau dureri de cap nejustificate. Atunci ne punem problema că trebuie să anunţat cel puţin medicul de familie, dacă nu chiar medicul infecţionist pentru medicaţie specifică şi tratament injectabil. Este foarte important pentru cei care stau acasă şi se ştiu infectaţi cu Covid-19 să urmărească orice modificare a stării de sănătate şi să atragă atenţia la cel mai mic semn a medicului de familie. ” a menţionat prof. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.

Au murit 4 dintre cei 6 pacienţi care au venit în urma tragediei din Piatră Neamţ

4 din cei 6 pacienţi care au fost transferaţi în judeţul Iaşi ca urmare a tragediei din Piatra Neamţ şi-au pierdut viaţa. Aceştia se aflau în stare gravă, 5 la Spitalul Mobil de la Leţcani şi încă o persoană la Spitalul municipal Pașcani.

Primul care a murit a fost pacientul internat la Pașcani, iar duminică, 22 noiembrie şi-au mai pierdut viaţa încă două persoane. Tragedia din Piatra Neamţ a avut loc la Spitalul din oraşul menţionat mai sus, la secţia de Terapie Intensivă unde a pornit un incendiu. În urma incendiului şi-au pierdut viaţa 10 persoane, alte 7 fiind rănite. Din cele 7 persoane, grav a fost un medic care a fost internat de urgenţă într-un spital din Belgia după ce suferise arsuri pe peşte 75% din suprafaţa corporală.

Carmen Dorobăț anunţa intrarea în vigoare a altui medicament folosit în schema de tratare COVID-19

Conform managerului Carmen Dorobăț, FDA a dat aviz favorabil pentru utilizarea încă unui medicament în cazurile medii şi uşoare de COVID-19. Vorbim de medicamentul Regeneror care fortifica terapia în preanimare. Conform unui studiu clinic făcut în România, medicamentul este unul eficient:

O veste bună este ca şi la Iaşi am derulat studiul cu acel concentrat de anticorpi care poartă denumirea de Regenerol. Regenerolul este o soluţie care cuprinde anticorpi care îmbracă ca o mănuşă virusul respectiv şi-l împiedica să se aşeze pe celulă la locul receptorilor şi deci să se multiplice. Până în momentul de faţă am folosit în studiu clinic acest medicament la trei pacienţi. Sunt anumiţi parametrii în care se încadrează pacienţii care pot primi.

Agenţia Medicamentului din Statele Unite FDA a aprobat utilizarea sa la tratamentul formelor uşoare şi medii şi este foarte important să avem un astfel de tratament pentru forme uşoare şi medii. Este momentul când se poată agrava boala respectivă şi pacientul poate deveni depedent de oxigen sau mai grav în TI. De aceea prezenţa lui în Europa în utilizarea să o aşteptăm cu interes cât mai repede posibil. Deşi am avut numai 3 pacienţi în acest studiu, din declaraţiile pacienţilor a reieşit faptul că nu au niciun fel de reacţie adversă, iar starea generală s-a îmbunătăţit.





Adauga un comentariu