Local

Viata de lux a unui bugetar: munceste putin si are un salariu de invidiat

Publicat: 12 nov. 2014

@ Este platit din banii publici cu un salariu urias, insa activitatea sa in cadrul institutiei se rezuma la cateva controale @ Singurul angajat din cadrul acestei institutii nu poate fi gasit niciodata la birou sau la telefon

Exista cateva institutii in Iasi unde functionarii publici sunt platiti cu salarii la care oricine ar visa. Desi primesc salarii cu multe zerouri, acestia nu au o activitate foarte intensa, iar rezultatele acestora sunt pe masura. Un bugetar din Iasi a adoptat modelul functionarului lenes care nu munceste foarte mult, insa are un venit lunar de cateva mii de lei. Este si cazul singurului angajat al unei institutii din Iasi care functioneaza in acelasi sediu cu Agentia pentru Protectia Mediului. Castiga lunar 3.500 de lei, insa activitatea sa se rezuma la cateva controale. 

Salariu urias, activitate slaba

Claudiu Cotlogut
lucreaza in cadrul filialei locale a Administratiei Fondului pentru Mediu de mai bine de 3 ani. Acesta este singurul angajat al institutiei si are functia de referent de specialitate. Conform fisei postului, functionarul are mai multe atributii, el practicand atat munca pe teren, cat si la birou. Printre cele mai importante atributii ale acestuia sunt doar cele care se bazeaza pe efectuarea unor controale. Astfel, el trebuie sa verifice agentii economici care desfasoara activitati cu impact asupra mediului, fiind vorba de firmele de deseuri, societati comerciale care vand cauciucuri sau activeaza in domeniul industriei chimice.

Potrivit legii, acestea trebuie sa plateasca niste taxe de mediu speciale. Claudiu Cotlogut are sarcina de a verifica daca sunt achitate corect taxele, adica in functie de tipul sau volumul activitatii desfasurate. Desi de cele mai multe ori acesta realizeaza doar un singur control intr-o zi, iar in decursul unui an aplica amenzi de cateva mii de lei, pentru o asemenea activitate, este platit cu 3.500 de lei lunar. Conform declaratiei de avere, venitul anual incasat de bugetar este de 42.400 de lei. Acesta detine un apartament de 66 metri patrati achizitionat in anul 2005 si o masina Dacia. In anul 2008 a facut un credit la Piraeus Bank in valoare de 6.400 de euro, iar anul trecut, s-a imprumutat cu 12.500 de lei de la BCR. Conform declaratiei de avere, acesta nu detine alte bunuri.

Desi nu era necesara angajarea acestuia si mentinerea postului la nivelul judetului, Claudiu Cotlogut continua sa aiba un salariu de bugetar bine platit. Biroul angajatului de la Fondul de Mediu este la parterul Agentiei pentru Protectia Mediului Iasi, de pe strada Th. Vascauteanu, unde are un telefon si un fax. De cele mai multe ori, nu poate fi gasit la birou, iar la telefon nu raspunde. Reporterii BUNA ZIUA IASI au incercat sa ia legatura cu functionarul public. Acesta sustine ca este plecat in delegatie. „Am multe deplasari in aceasta perioada pentru ca nu fac verificari doar in Iasi. Plec luni si vin vineri, deci putem sa ne vedem saptamana viitoare. Declaratia de avere este publica, pe site-ul institutiei, iar referitor la salariul meu, muncesc pentru a castiga acesti bani”, a declarat Claudiu Cotlogut.



loading...

Adauga un comentariu