News Flash:

Viata la Iasi a singurului student congolez

29 Ianuarie 2009
1494 Vizualizari | 1 Comentarii
Gina Bogmoy
• Vine din Africa si este, momentan, singurul student african de la Universitatea Cuza • Gina Bogmoy este originar din Republica Democratica Congo • Ii este dor de tara sa uneori, de fructele exotice proaspete de acolo sau de mancarea traditionala din Congo, precum carnea de antilopa sau de broasca testoasa, de manioc si de faina obtinuta din banane • "E greu aici, pentru ca nu gasesc fructe exotice proaspete ca la mine in tara sau faina obtinuta din banane. Carnea de antilopa sau de broasca testoasa erau preferatele mele cand eram in tara", spune nostalgic Gina Bogmoy • A auzit, inainte de a veni in Romania, de Nicolae Ceausescu sau de fotbalistul Gheorghe Hagi

Vine din Africa si este, momentan, singurul student african de la Universitatea Cuza. Gina Bogmoy este originar din Republica Democratica Congo. A venit in Romania in luna ianuarie 2008 si este student in anul intai la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, la Cuza.

Isi doreste sa devina om de afaceri si se gandeste sa se stabileasca la Iasi. A auzit, inainte de a veni in Romania, de Nicolae Ceausescu sau de fotbalistul Gheorghe Hagi. "Am plecat din Congo deoarece acolo e razboi si viata e foarte grea. Cand am obtinut bursa am ales sa studiez in Europa, dar nu in Franta sau Belgia, unde sunt multi africani, ci in Romania, deoarece vreau sa intru in contact cu o lume diferita. Stiam, dinainte de a veni la voi in tara, lucruri despre Romania, despre Ceausescu si dictatura sa sau despre marele vostru fotbalist Hagi. M-am obisnuit cu tara voastra, iar Iasul este un oras foarte linistit. Cel mai greu a fost cu frigul, o perioada simtindu-ma foarte rau. As vrea sa ma stabilesc in Iasi si sa am afacerea mea, pentru ca in Romania se pot castiga multi bani, nu e ca la noi, unde se traieste de la o zi la alta", declara Gina Bogmoy.

Nu este impresionat de Basescu

Gina Bogmoy incearca sa invete romaneste si este preocupat de cunoasterea istoriei orasului Iasi. A vizitat locurile istorice din Iasi, stie de domnitorul Alexandru Ioan Cuza si a fost la palatul lui Cuza de la Ruginoasa, a vizitat orasul Piatra Neamt, zona Bicaz sau Romanul. Isi aminteste de perioada cand a locuit in Bucuresti si mergand pe strada, l-a intalnit pe presedintele Basescu, care i-a facut cu mana, dar nu a fost impresionat de acesta. "Am vizitat locurile istorice din Iasi si am citit despre domnitorul Cuza. Anul trecut, cand eram in Bucuresti, m-am intalnit in zona Grozavesti cu presedintele Basescu, de care stiam, insotit de staff-ul lui. M-a salutat, dar nu prea am fost impresionat de acesta asa cum vad ca sunt unii romani", mai spune Gina. Ii este dor de tara sa uneori, de fructele exotice proaspete de acolo sau de mancarea traditionala din Congo, precum carnea de antilopa sau de broasca testoasa, de manioc si de faina obtinuta din banane. "E greu aici, pentru ca nu gasesc fructe exotice proaspete ca la mine in tara sau faina obtinuta din banane, de manioc. Carnea de antilopa sau de broasca testoasa erau preferatele mele cand eram in tara", spune nostalgic Gina Bogmoy. El provine dintr-o familie cu cinci copii, iar unul dintre frati este diplomat la Ambasada Republicii Democratice Congo din Romania.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Oli  | #55800
Mult succes pe plaiuri romanesti si sa se te fereasca Dumnezeu de rautatea romanilor.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1301 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019259 (s)

loading...