News Flash:

Viceprimarul Adascalitei este sigur

29 Iulie 2005
1179 Vizualizari | 0 Comentarii
Salavastru va fi demis

•Viceprimarul Adascalitei spera ca prefectul sa se tina de cuvant si sa-l demita pe Salavastru •Raportul de control de la Salubris SA, realizat de Directia de Finante, a confirmat golaniile realizate de Valerian Salavastru in perioada in care a fost angajat al firmei

Afacerile dubioase ale lui Valerian Salavastru, instrumentate pentru perioada cand a fost angajat al SC Salubris SA, au fost confirmate de raportul Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ), care a realizat un control la unitatea primariei. "Raportul Directiei de Finante a fost terminat ieri si mi-a fost predat. Actele sunt acte si, asa cum era de asteptat, controlul confirma golaniile facute de smenarul Salavastru", a declarat ieri viceprimarul Constantin Adascalitei. Prefectul Radu Prisacaru a declarat, referitor la acuzatiile lansate de Adascalitei la inceputul scandalului, ca va cere un control al DGFPJ si al Curtii de Conturi pentru a verifica documentele pe baza carora era incriminat subordonatul sau si finul deputatului Relu Fenechiu. Intre timp, pana la terminarea controlului, Salavastru a decis sa se autosuspende din functia de sef al Corpului de control al prefectului, ramanand in schimb doar in functia de director de cabinet al lui Radu Prisacaru. Acum, cand controlul cerut de prefect a confirmat acuzatiile, viceprimarul Adascalitei este sigur ca finul lui Fenechiu nu mai are nici o sansa. "Salavastru va fi demis. Il stiu pe prefect un om de onoare si cred ca isi va respecta promisiunea de a-l concedia. Asta daca nu va lua exemplu de la Guvern si se va juca de-a demisia", a spus ferm Adascalitei. Desi reporterii ZIUA de Iasi au incercat sa-l contacteze telefonic pe prefectul Prisacaru, acesta nu a binevoit sa raspunda pana la inchiderea editiei.

Istoria scandalului

Scandalul afacerilor directorului de cabinet a prefectului judetului Iasi a izbucnit in urma unui control al Corpului de audit al primariei la Salubris SA. Viceprimarul Constantin Adascalitei l-a acuzat atunci pe Salavastru de nenumarate inginerii financiare, realizate in anii in care a fost sef de serviciu la Salubris SA. Cel care se dadea om corect, doritor sa aplice legea si sa-i demaste pe toti cei care si-au bagat mainile in banii publici, s-a dovedit ca era manjit pana la urechi. Viceprimarul Adascalitei l-a acuzat pe baza raportului de control de licitatii trucate, directionate catre firme prietene, achizitii ilegale, majorari ale valorilor contractelor comerciale. Mai tarziu, un alt control demarat de primarie la Salubris SA a demonstrat si ce fel de angajat era Salavastru. Tot viceprimarul Adascalitei, cel care si-a asumat razboiul cu Salavastru, a aratat ca actualul director de cabinet al prefectului a chiulit copios de la serviciu, sarind din concediu in concediu. Mai mult, atunci cand era la serviciu s-a plimbat in zeci de delegatii, inutile pentru unitate, dar excelente pentru relaxarea lui Salavastru.
(L.S.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2406 (s) | 22 queries | Mysql time :0.097644 (s)