News Flash:

Victor Piturca l-a lasat acasa pe Florin Bratu

29 Mai 2008
2244 Vizualizari | 0 Comentarii
Florin Bratu
• Dupa Ovidiu Petre si Dani Coman, ambii accidentati, selectionerul echipei nationale a Romaniei a renuntat la doi jucatori din lotul largit • Ciprian Deac si Florin Bratu au ramas acasa, ultimul fiind foarte dezamagit la aflarea vestii • "Am parasit echipa nationala cu lacrimi in ochi. Imi pare foarte rau ca nu am ocazia de a juca la Europene", a declarat Florin Bratu • "Piti este diabolic", a fost reactia dinamovistului Vasile Turcu

Zi trista pentru dinamovistul Florin Bratu. Ieri, la pranz, antrenorul Victor Piturca l-a anuntat pe Florin Bratu ca nu mai intra in vederile sale pentru turneul final al Campionatului European de Fotbal. Cu lacrimi in ochi, la ora 14.30, Florin Bratu a parasit cantonamentul echipei nationale, fiind preluat cu masina de directorul de imagine al clubului Dinamo, Ionel Culina. "Selectionerul a luat aceasta decizie, o respect. M-am despartit cu lacrimi in ochi de echipa nationala. Sunt trist, acum merg mai departe pe aceasta linie, sa joc bine la Dinamo si astept preliminariile viitoare. Oricum, ma bucur ca am fost chemat la lot, e bine cand esti bagat in seama. Imi gasesc cu greu cuvintele, sunt foarte trist. Acum voi lua o vacanta. Le urez succes baietilor si sper sa se intoarca cat mai tarziu de la Euro", a declarat, dezamagit, Florin Bratu. "Piti este diabolic", a fost reactia dinamovistului Vasile Turcu, vicepresedinte al Consiliului de Administratie a FC Dinamo. Astfel, in lotul Romaniei pentru Campionatul European au ramas 23 de jucatori. Din lotul largit de 26 de jucatori anuntat de Victor Piturca au plecat Ovidiu Petre si Danut Coman - accidentati, in timp ce selectionerul a renuntat la Ciprian Deac si, ieri, la Florin Bratu. In locul lui Coman a fost convocat portarul formatiei campioane CFR Cluj, Eduard Stancioiu. Staff-ul Romaniei a trecut mati seara prin emotii uriase, atunci cand Bogdan Lobont a parasit antrenamentul accidentat. Portarul reprezentativei Romaniei, Bogdan Lobont, a declarat ieri, pe site-ul sau oficial, ca accidentarea sa la degetul mare de la mana dreapta, suferita in timpul unui antrenament la Mogosoaia, nu este grava. "Nu e cazul unei alarme, nu este nimic grav! Sa ne fereasca Dumnezeu de accidentari tocmai acum, cu cateva zile inainte de Euro", a spus Lobont. Tricolorii se gandesc deja la primul joc de la Europene, cel cu selectionata Frantei.

Francezii au anuntat lotul


Mijlocasul Florentin Petre a declarat ca e normal ca selectionerul si jucatorii primei reprezentative a Frantei sa fie speriati de valoarea echipei nationale a Romaniei pe care o vor intalni, la 9 iunie, in primul meci al grupei C. "Noi ne gandim numai la victorie cu Franta. Trebuie sa mergem optimisti acolo. As vrea sa castigam cu 3-0 meciul cu Franta, dar importanta este victoria, nu conteaza cu cat. Daca mergem invinsi acolo nu facem nici o treaba. E primul meci din grupa. Am vazut ca francezii sunt si putin speriati de valoarea echipei noastre nationale, e normal sa fie asa. Lasa sa se sperie de noi toata lumea", a spus mijlocasul, care a precizat ca isi doreste ca Romania sa incheie grupa C cu sase puncte. Intrebat ce parere are despre faptul ca presedintele Traian Basescu a pronosticat o victorie cu 1-0 a Romaniei in partida cu Franta, Florentin Petre a raspuns: "Ar fi super. Probabil ca are vreun vrajitor pe undeva prin Guvern care i-a spus. E un gand foarte bun pentru noi. Gandeste ca un fotbalist, e normal sa mearga acolo si atunci sa nu vina degeaba, trebuie sa castigam. Sa il multumim intr-un fel pentru ca a fost alaturi de noi. Toata Romania va fi alaturi de noi, de la presedinte incepand. El va fi undeva mai aproape de noi acolo", a mai spus Florentin Petre. Intre timp, ieri, si antrenorul francezilor, Raymond Domenech, a anuntat lotul cu care va aborda Europenele din luna iunie. Cei 23 de jucatori retinuti sunt urmatorii: Gregory Coupet (Olympique Lyon), Sebastien Frey (Fiorentina/Italia), Steve Mandanda (Olympique Marseille) - portari; Eric Abidal (FC Barcelona/Spania), Jean-Alain Boumsong (Olympique Lyon), Francois Clerc (Olympique Lyon), Patrice Evra (Manchester United/Anglia), William Gallas (Arsenal/Anglia), Willy Sagnol (Bayern Munchen/Germania), Lilian Thuram (FC Barcelona/Spania), Sebastien Squillaci (Olympique Lyon) - fundasi; Lassana Diarra (Portsmouth/Anglia), Claude Makelele (Chelsea/Anglia), Jeremy Toulalan (Olympique Lyon), Patrick Vieira (Inter Milano/Italia) - mijlocasi; Nicolas Anelka (Chelsea/Anglia), Karim Benzema (Olympique Lyon), Bafetimbi Gomis (Saint-Etienne), Thierry Henry (FC Barcelona/Spania), Florent Malouda (Chelsea/Anglia), Sidney Govou (Olympique Lyon), Franck Ribery (Bayern Munchen/Germania), Samir Nasri (Olympique Marseille) - atacanti.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1383 (s) | 22 queries | Mysql time :0.026107 (s)