Local

Victorie a procurorilor impotriva mafiei lemnului! Ieri a avut loc prima arestare – FOTO

Publicat: 20 ian. 2016

@ Judecatorii au decis ieri sa aresteze unul dintre acuzatii din dosarul Mafia lemnului

Ieri, judecatorii de la Tribunalul Iasi a decis sa-l aresteze preventiv pe Constantin Vezeteu, un barbat acuzat de procurori de taieri ilegale de arbori. Acesta a fost ridicat de oamenii legii la finalul saptamanii trecute. A fost tinut o noapte in spatele gratiilor, dupa care a fost eliberat, in urma unei decizii a Judecatoriei Iasi. Alaturi de Vezeteu, au mai fost retinute inca patru persoane. Propunerea de arestare preventiva formulata de procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi a fost respinsa de magistratii de la Judecatoria Iasi in cursul zilei de sambata. Procurorii au contestat aceasta decizie, iar dosarul a ajuns la Tribunalul Iasi.

Ieri, judecatorii au admis contestatia procurorilor si au decis arestarea preventiva a lui Constantin Vezeteu pentru urmatoarele 30 de zile. In schimb, ceilalti patru acuzati au fost lasati in libertate. Ioan Onofrei, Constantin Vezeteu, Ioan Opariuc, Neculai Glodeanu si Costica Cioaba au stat o noapte in spatele gratiilor, dupa ce au fost retinuti in urma unei actiuni spectaculoase, organizate vinerea trecuta. Acuzatiile sunt de taiere fara drept de arbori, furt de arbori, complicitate la taiere fara drept si uz de fals. A fost folosit inclusiv un elicopter din dotarea Ministerului Administratiei si Internelor. Au fost efectuate 11 perchezitii in Tibana si in Madarjac, in urma carora au fost ridicate: 125 mc de material lemnos in valoare de 43.534 lei, obiecte si instalatii de taiere si debitare a materialului lemnos, dar si documente de insotire. „Urmeaza a fi efectuat un inventar al suprafetei de padure, in vederea efectuarii unui calcul volumetric si valoric al pagubelor produse padurii dupa diametrul la cioata, de catre organele abilitate in acest sens, putandu-se estima o valoare foarte mare a prejudiciului total, avand in vedere imaginile de ansamblu surprinse de la inaltime”, au precizat procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi.





Adauga un comentariu