Local

Viitura din râul Prut provoacă probleme serioase în județul Iași. ApaVital oprește furnizarea în mai multe localități și sfătuiește ieșenii cum să consume apă sigură

Publicat: 19 iun. 2020
Viitura din râul Prut provoacă probleme serioase în județul Iași. ApaVital oprește furnizarea în mai multe localități și sfătuiește ieșenii cum să consume apă sigură
Viitura înregistrată în râul Prut impune operatorului ApaVital să oprească furnizarea către mai multe localități

Viitura din râul Prut înregistrată în ultimele zile provoacă probleme serioase în județul Iași. Din cauza turbidității crescute din sursa Prut, ApaVital oprește furnizarea apei curente către mai multe localități alimentate din aceeași sursă și îi sfătuiește pe ieșeni să consume apă fără culoare, gust și fără miros

Viitura din râul Prut înregistrată în ultimele zile provoacă probleme serioase în județul Iași. Din cauza turbidității ridicate, operatorul ApaVital oprește furnizarea apei în rețea către mai multe localități alimentate din aceeași sursă, afectate fiind mai întâi cele din zona de Nord-Est a județului, acolo unde au avut loc inclusiv deversări ale barajului Stânca-Costești.

„Din cauza turbidității crescute a râului Prut, determinată de precipitațiile abundente înregistrate în ultima perioadă și de deversările controlate de la barajul Stânca-Costești, până în data de 30 iunie 2020, ApaVital se află în neplăcuta situație de a furniza apă potabilă în regim nepermanent către utilizatorii din localitățile Țigănași, Cârniceni și Mihail Kogălniceanu, Victoria, Sculeni, Șendreni, Luceni, Icușeni, Stânca și Frăsuleni”, au explicat oficialii operatorului ApaVital Iași.

Viitura din râul Prut este controlată de specialiștii Agenției Naționale Apele Române

Pentru tranzitarea viiturii formate pe râul Prut, pe sectorul Oroftiana-Rădăuți-Stânca, specialiștii Apelor Române au efectuat manevra de atenuare a viiturii la acumularea Stânca Costești, debitul evacuat fiind crescut de la 126 mc/s la 175 mc/s. Acțiunea a fost realizată în conformitate cu regulamentele de exploatare a lucrării stabilite între România- Republica Moldova în condiții de ape mari.

„Tot personalul operativ al Administrațiilor Bazinale de Apă și Sistemelor de Gospodărire a Apelor din județele afectate este în teren, asigurând monitorizarea comportării acumulării hidrotehnice și a digurilor din aval de acumulare, fiind pregătit de intervenție. Echipele de intervenție ale Apelor Române monitorizează permanent situația hidrologică a cursurilor de apă aflate sub avertizările hidrologice în vigoare și acționează prin formațiile de lucru cu utilajele din dotare, acolo unde situația o impune”, a explicat Andreea Poenaru, purtător de cuvânt al Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad.

De precizat și faptul că specialiștii Agenției Naționale Apele Române supraveghează lucrările hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor, fiind aplicate cu strictețe regulamentele de exploatare. Aceștia solicită populației să nu traverseze cursurile de apă și să nu desfășoare activități în zonele adiacente albiilor acestora, în perioadele în care sunt emise coduri meteorologice și hidrologice.

ApaVital recomandă să evitați consumul de apă tulbure

Conform procedurilor, operatorul ApaVital ia toate măsurile necesare pentru ca apa să ajungă la utilizatori în condiții corespunzătoare, însă, cu toate eforturile făcute, pot apărea situații în care apa prezintă turbiditate. Cauza principală este faptul că nu s-a realizat și o golire a apei pe porțiunea de conductă situată pe rețeaua interioară.

„Pentru a elimina această situație, ApaVital recomandă ca, după intervențiile la rețea, utilizatorii să lase apa să curgă la robinet timp de câteva minute, până ce aceasta ajunge să îndeplinească condițiile de potabilitate cunoscute de toți utilizatorii: fără miros, fără gust, fără culoare”, au mai explicat oficialii ApaVital Iași.

Timpul necesar pentru reintrarea în parametrii normali de potabilitate depinde de lungimea rețelei interioare afectate de turbiditate și de numărul de consumatori care sunt alimentați din aceeași sursă, mai ales pe perioada viiturilor din râul Prut.




Adauga un comentariu