News Flash:

Viol cu impacare la Tibana

30 Iunie 2004
834 Vizualizari | 0 Comentarii
•O tanara de 18 ani a reclamat la Politie faptul ca a fost violata de doi minori •Faptasii si-au recunoscut vina, insa parintii agresorilor vor sa cada la invoiala cu victima •Pretul este suma de zece milioane de lei si, in plus, unul dintre agresori se va casatori cu victima

Ieri, Cristina Pitu, de 18 ani, din comuna Tibana, a venit la sediul Inspectoratului Politiei Judetului Iasi si a depus o plangere prin care a reclamat ca, in urma cu trei zile, a fost victima unui viol. Fata a fost insotita de mama, care le-a prezentat anchetatorilor felul in care a avut loc violul. Cristina Pitu este oligofrena si a avut mai multe internari la Spitalul de Psihiatrie Socola. Duminica, fata a plecat de acasa la o prietena din localitate. Pentru a ajunge la aceasta, Cristina Pitu trebuia sa treaca printr-o zona impadurita. Acolo, tanara s-a intersectat cu fratii Florin si Dan Surdu, de 14, respectiv 15 ani. Fara a sta prea mult pe ganduri, si profitand de faptul ca nu mai era nimeni in jur, fratii Surdu au imobilizat-o pe Cristina si au dus-o in padure, unde au intretinut raporturi sexuale. Dupa ce a scapat din mainile agresorilor, victima a fugit acasa si a povestit mamei totul. "Nu-i cunosc pe cei doi, insa fata mi i-a descris. Dupa ce am depus plangere la Postul de Politie din localitate, am aflat ca este vorba de doi frati", a declarat Elena Pitu, mama Cristinei. Adusi in fata anchetatorilor, minorii si-au recunoscut fapta, insa au spus ca au fost sfatuiti de o alta persoana sa procedeze in acest fel. "Noi treceam pe langa padure cu Stefan Danceanu. El ne-a spus ce sa facem si, pentru ca nu am mai avut o prietena pana acum, ne-am hotarat sa intretinem relatii sexuale cu ea", a declarat Florin Surdu. Cei doi minori au venit la sediul Inspectoratului Politiei Judetului Iasi cu ambii parinti. Pentru a-si scapa feciorii, mama agresorilor a cerut sa se impace cu partea vatamata. "Din cate stiu, exista posibilitatea impacarii. De aceea, eu vreau sa-i ofer zece milioane lei si sa iau fata la noi", a declarat Ana Surdu, mama agresorilor. Daca in privinta banilor lucrurile au fost cat de cat stabilite, disputa intre cei doi frati a inceput in momentul in care unul dintre acestia trebuia sa-si asume povara casatoriei. Mai precis, Florin ii cerea lui Dan sa fie cel care sa o ia de sotie, deoarece acesta din urma este mai mare. Pentru a aplana un posibil conflict intre cei doi, Ana Surdu a hotarat ca sotul Cristinei Pitu sa fie cel pe care victima il va alege. Atat victima, cat si agresorii, au plecat sa negocieze impacarea partilor. Este foarte probabil ca familia victimei sa accepte suma de bani, deoarece Cristina Pitu face parte dintr-o familie saraca si mai are acasa inca 15 frati. In cazul in care partile se vor impaca, urmarirea penala impotriva agresorilor inceteaza. Daca familia victimei isi va mentine plangerea, atunci, pentru acuzatia de viol, minorii Florin si Dan Surdu risca sa stea dupa gratii de la un an si jumatate pana la cinci ani.
Angela MAFTEI
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.6174 (s) | 22 queries | Mysql time :0.455747 (s)