Actualitate

Violeta Alexandru, despre legea care le oferă zile libere părinţilor în perioada închiderii şcolilor. Când se va pune în aplicare

Publicat: 16 mart. 2020

Hotărârea de Guvern pentru aplicarea Legii referitor la zilele libere acordate părinţilor cu copii minori în supraveghere pe perioada închiderii şcolilor va fi adoptată de Executiv în prima şedinţă de Guvern. Şedinţa este programată miercuri, a anunţat, luni, 16 martie 2020, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, pe pagina sa de Facebook.

„Pregătim Hotărârea de Guvern în aplicarea Legii privind zilele libere pentru părinţii având copii minori în supraveghere pe perioada închiderii şcolilor şi va intra în prima şedinţă de Guvern anunţată pentru miercuri”, a transmis Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a cerut instituţiilor şi companiilor care oferă bunuri şi servicii de necesitate imediată să asigure minima continuitate a activităţii.

„Este de datoria fiecărei instituţii sau companii ce oferă bunuri sau servicii de necesitate imediată ca, în funcţie de domeniul de activitate, de importanţa strategică a acestuia, să ia decizii pentru asigurarea, în condiţii de siguranţă, a unei minime continuităţi. Sunt domenii critice în care activitatea nu poate fi întreruptă complet. Sunt servicii care trebuie oferite populaţiei. Dacă s-ar închide livrarea lor, acest lucru ar avea consecinţe neplăcute, aşa că este responsabilitatea conducătorului să găsească cea mai bună formulă (flexibilizare/lucru în ture în vederea evitării aglomeraţiei cu măsurile de igienă şi protecţie aferente) pentru a nu se întrerupe definitiv activitatea”, a subliniat Alexandru.

Ministrul Muncii a transmis că abordarea optimă a angajatorilor în această perioadă trebuie să fie organizarea muncii la domiciliu.

„Din semnalele primite, o bună parte din companii şi instituţii s-au organizat pentru ca angajaţii lor să desfăşoare, din această dimineaţă, munca la domiciliu. Le mulţumesc! Aceasta este abordarea pe care o consider optimă în această perioadă pentru evitarea aglomeraţiei, respectiv pentru oferirea unei protecţii suplimentare persoanelor şi diminuarea riscului de contractare a COVID – 19. (…) Rămân la părerea că în România trebuie să continue activitatea, atât în instituţii publice, cât şi în mediul privat, chiar dacă la un regim redus, cu un efort şi o înţelegere din partea tuturor”, a adăugat ea.





Adauga un comentariu