Actualitate

Virgil Musta a vorbit despre situația dificilă prin care trec spitalele din Timișoara

Publicat: 17 iul. 2020
Medicul Virgil Musta
Medicul Virgil Musta vorbește despre decesele provocate de COVID-19, la pacienții care nu au comorbidități

După ce au izbucnit focare de coronavirus la spitalele din Timișoara, medicul Virgil Musta a tras un semnal de alarmă. Acesta susține că majoritatea cetățenilor nu respectă măsurile de prevenție. De asemenea medicul a afirmat că și unitatea medicală în care acesta lucrează trece printr-o situație dificilă și că nu mai sunt locuri pentru pacienții infectați cu COVID-19.

”Suntem într-o perioadă dificilă, în care numărul de cazuri de infecţie Covid-19 au crescut alarmant şi în judeţul Timiş. Consecutiv a crescut şi numărul de forme severe şi critice, precum şi de decese. Toate acestea se datorează şi faptului că o parte dintre concetăţeni nu repectă nicio regulă, dând crezare fake news-urilor, teoriilor conspiraţiei sau falselor îndemnuri la libertate.

«Este vorba despre respectul pentru ceilalți»

Fiecare este liber să facă ce vrea cu viaţa şi sănătatea lui, până în punctul în care pui în pericol sănătatea celorlalţi. Este în primul rând vorba despre respectul pentru ceilalţi, care ar trebui să primeze, indiferent de măsurile impuse sau nu de autorităţi”, a spus medicul Virgil Musta.

Acesta a făcut referință la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara care a ajuns în puctul în care nu mai are locuri disponibile.

”Această zonă dedicată Covid a devenit neîncăpătoare, atât pe secţie, cât şi pe ATI şi va trebui să reconfigurăm din nou circuitele şi organizarea şi să extindem din nou paturile de pe secţii şi de pe ATI dedicate numai covid, fiind nevoiţi din nou să transferăm către alte spitale pacienţii internaţi cu alte afecţiuni. Nu ne-am dori acest lucru, pentru că au de suferit în primul rând aceşti pacienţi.

«Vom avea nevoie de ajutor»

Dacă capacitatea de la noi va fi ocupată (situaţie pe care evident că nu ne-o dorim), vom avea nevoie de ajutor de la spitalele desemnate ca fiind de suport pentru pacienţi covid (ex. Spitalul CFR sau chiar Spitalul Militar de campanie)”, a mai spus Virgil Musta.

De asemenea Virgil Musta a precizat că a fost concepută și o platformă informatică pentru pacienţii Covid din spital.

”Am conceput şi o platformă informatică dedicată, unică în România, pe care am folosit-o în spital pentru a ne ajuta să avem un management mult mai bun al pacienţilor Covid în spital, iar acum şi în afara lui, încercăm să implementăm rapid şi soluţii de telemedicină între spitale, astfel încât să nu trebuiască să mutăm anumiţi pacienţi, cât şi alte măsuri punctuale care să ne ajute să fim mai pregătiţi decât am fost acum 3-4 luni.

«Este în continuare un efort comun şi sunt convins că tot împreună vom reuşi!»

Aşadar, încercăm să ne facem treaba, cât de bine putem, deşi nu e deloc uşor, din diverse motive. Cu toate aceste eforturi ale medicilor, eu sunt conştient că gestionarea cu succes acum şi pe mai departe a pandemiei depinde în ceea mai mare măsură de atitudinea responsabilă a majorităţii populaţiei. Este în continuare un efort comun şi sunt convins că tot împreună vom reuşi!”, a declarat la final Virgil Musta.

Din cauza faptului că toate locurile din Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara sunt ocupate, inclusiv cele din secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă, cazurile ușoare sunt preluate de spitalele supor.





Adauga un comentariu