National

Virgil Popescu depune plângere împotriva lui George Simion, după incidentul de astăzi, din Parlament

Publicat: 07 feb. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Virgil Popescu depune plângere împotriva lui George Simion după incidentul de astăzi din Parlament
În urma conflictului, ședința de plen în care se dezbătea moțiunea de cenzură depusă împotriva ministrului Energiei a fost suspendată

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost agresat, luni, la tribuna Parlamentului, în timp ce ținea un discurs pe tema moțiunii de cenzură depusă împotriva sa, de către liderul AUR, George Simion.

„Pot să îi spun domnului Simion să se ducă la domnul Putin să ieftinească gazul?”, a fost replica lui Virgil Popescu la care George Simion a avut o izbucnire violentă, într-un episod fără precedent în plenul Parlamentului.

George Simion i-a strigat în față, de mai multe ori, ministrului Popescu, „ești un hoț „, care, la rândul său, l-a făcut prost pe liderul AUR.

În urma conflictului, ședința de plen în care se dezbătea moțiunea de cenzură depusă împotriva ministrului Energiei a fost suspendată.

Virgil Popescu anunță că va depune plângere penală împotriva lui George Simion

După scandalul de luni din Parlament, ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunță că va depune plângere penală împotriva lui George Simion, co-președintele AUR.

Ministrul Energiei spune că George Simion trebuie să fie sancţionat pentru acțiunile sale.

„Comportamentul agresiv pe care l-a avut astăzi liderul AUR George Simion la adresa mea nu are nicio scuză. Vorbim de o formă de violență manifestată în Parlamentul României, la adresa unui ministru. Dar nu contează atât de mult dacă sunt ministru. Vorbim aici de manifestări de violență verbală la adresa altui om, de instigare la ură, la nesupunere, la un comportament irațional. Iar faptul că își legitimează aceste porniri ”barbare” prin suportul cetățenilor, mi se pare un gest abject și o amenințare, pe care nu putem să o trecem ușor cu vederea. Există numeroase episoade similare în istorie, care s-au finalizat în adevărate traume, care au repercusiuni și în zilele noastre. Nu cred că vrem să alimentăm, prin nepăsare, un astfel de comportament. Îmi pare rău că s-a întâmplat așa ceva. Credeam că liderul AUR, care spune despre el că este o persoană citită și educată, să își aducă aminte măcar de buna creștere, de buna cuviință, de ceea ce îl învață preoții și oamenii de bine. Acest spectacol grotesc, pe care l-a pus în scenă astăzi, la adresa mea nu are cum să aibă ceva pozitiv. Nu voi alimenta ura cu ură! Dar cred că liderul AUR trebuie să fie sancționat pentru ceea ce a făcut astăzi. De aceea anunț că voi depune plângere penală. Cred că ne dorim cu toții o societate civilizată, în care aleșii din Parlament să nu aibă ieșiri cu tentă violentă!”, a scris Virgil Popescu pe pagina sa de Facebook.

Parchetul General s-a sesizat din oficiu

Parchetul General s-a sesizat din oficiu cu privire la conflictul dintre George Simion și Virgil Popescu din Parlament.

Vor fi verificate imaginile care surprind cum co-președintele AUR l-a luat de gât pe ministrul Energiei, în timp ce acesta susținea un discurs pe tema moțiunii de cenzură depusă împotriva sa.

Procurorii vor analiza imaginile în care liderul AUR îl ia de gât pe Virgil Popescu și îi spune: „Ești un hoț”.

Regulamentul Camerei Deputaților ar putea fi modificat după incidentul de luni

Liderii de grup din coaliția de guvernare au discutat în această seară mai multe modificări care ar putea fi aduse Regulamentului Camerei Deputaților după ce George Simion l-a luat de gât pe Virgil Popescu în plenul Parlamentului, potrivit surselor.

Propunerile urmează sa fie discutate și cu conducerile partidelor și apoi cuprinse într-un proiect de modificare a Regulamentului.

Modificările discutate sunt tăierea până la 50 % din indemnizație, retragerea grupului de lucru și a logisticii grupului parlamentar din care face parte parlamentarul agresiv până la 6 luni, limitarea dreptului la cuvânt a întregului grup, scoaterea din sală a unui deputat agresiv la cererea președintelui  de ședință de către direcția de afaceri interne.

Cursă nebună pentru achiziția de apartamente noi, indiferent de preț

Adauga un comentariu