News Flash:

Virusul porcin interzice salutul traditional din Noua Zeelanda

10 Iulie 2009
490 Vizualizari | 0 Comentarii
Traditia care presupune atingerea nasurilor ("hongi") in semn de salut a fost inlocuita, in Noua Zeelanda, la nivelul oficial cel mai inalt, cu strangeri de mana, din cauza temerilor legate de gripa porcina, scrie The Dominion Post, in editia electronica. Grupul cultural maori al Fortei aeriene Ohakea a asigurat, miercuri, la sediul Guvernului din orasul Lower Hutt, ceremonia primirii de catre guvernatorul general Sir Anand Satyanand a scrisorilor de acreditare ale ambasadorilor din Turcia, Brazilia, Cambodgia si Romania. In conditii normale, ambasadorii Mehmet Taser din Turcia, Renate Stille din Brazilia, Chum Sounry din Cambodgia si Mihai Stuparu din Romania si-ar fi atins nasurile intr-un salut "hongi" cu membrii grupului cultural maori. Un purtator de cuvant a declarat ca renuntarea la aceasta forma traditionala de salut a fost rezultatul unei decizii comune impuse de Ministerul de Comert si Afaceri Externe, armata si Guvern, din cauza amenintarii gripei porcine. Rezultatul a fost o strangere de mana formala din partea caporalului Darren Pullen. Adjunctul directorului de sanatate publica Fran McGrath a spus ca recomandarile privind diversele reuniuni traditionale sunt actualizate de un grup maori de consiliere sanitara din cadrul ministerului. Conform unor recomandari in faza de proiect, in special persoanele bolnave ar trebui sa evite unele gesturi traditionale in timpul participarii la ceremonii maori.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1439 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021975 (s)