Stiri medicale

Virusul SARS-CoV-2 rezistă pe piele 9 ore

Publicat: 18 oct. 2020
spalare maini
Coronavirusul rămâne activ pe pielea umană timp de nouă ore, au descoperit cercetătorii japonezi, în urma unui studiu.

Coronavirusul rămâne activ pe pielea umană timp de nouă ore, au descoperit cercetătorii japonezi, în urma unui studiu despre care au spus că a arătat necesitatea spălării frecvente a mâinilor pentru a combate pandemia COVID-19.

Agentul patogen care cauzează gripa supraviețuiește pe pielea umană timp de aproximativ 1,8 ore, a concluzionat studiul publicat în jurnalul Clinical Infectious Diseases, potrivit Japan Times.

„Supraviețuirea de nouă ore a SARS-CoV-2 (tulpina de virus care provoacă COVID-19) pe pielea umană poate crește riscul de transmitere a contactului în comparație cu virusul gripei A, accelerând astfel pandemia”, au precizat cercetatorii.

Echipa de cercetare a testat eşantioane de piele prelevate la autopsie de la persoane decedate, aproximativ la o zi după moarte.

Atât coronavirusul, cât și virusul gripal sunt inactivate în decurs de 15 secunde prin aplicarea de etanol, care este utilizat în produsele de dezinfectare a mâinilor.

„Supraviețuirea mai lungă a SARS-CoV-2 pe piele crește riscul de transmitere. Cu toate acestea, igiena mâinilor poate reduce acest risc”, a indicat studiul.

Cercetarea susține sfaturile Organizației Mondiale a Sănătății privind spălarea regulată și temeinică a mâinilor pentru a limita transmiterea virusului, care a infectat aproape 40 de milioane de oameni din întreaga lume de când a apărut pentru prima dată în China, la sfârșitul anului trecut.





Adauga un comentariu