International

Virusul ucigaş din China face ravagii: Șapte oraşe izolate, festivităţile de Anul Nou, anulate

Publicat: 24 ian. 2020

Sunt dezbateri de amploare la nivel mondial, după ce noul virus ucigaş a închis şapte oraşe în China.

Autorităţile din China iau măsuri fără precedent pentru a stăvili răspândirea noului virus ucigaş. Pentru prima dată în istorie, trei oraşe, cu o populaţie totală cât România, sunt complet izolate de restul lumii, iar la Beijing au fost anulate chiar şi festivităţile Anului Nou Chinezesc.

Virusul a ajuns, deja, în mai multe ţări asiatice şi în Statele Unite. Şi în Europa sunt testate persoane care ar putea fi contaminate. Totuşi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu a declarat, deocamdată, starea de urgenţă la nivel global.

Trei oraşe din China, în care oamenii se îmbolnăvesc pe capete, au fost puse în carantină şi nimeni nu mai poate părăsi zona. Spitalele sunt asaltate de oameni disperaţi care vor să ştie dacă s-au infectat cu virusul ucigaş sau suferă doar de o banală gripă.

Unii nu rezistă orelor de aşteptare şi se prăbuşesc chiar în spital, epuizaţi sau, poate, într-adevăr, contaminaţi. Sunt imediat preluaţi de medicii şi asistenţii nevoiţi să poarte, mereu, costume şi măşti de protecţie.

Presa occidentală scrie că 10.000 de persoane ar fi căzut pradă noului virus numai în Wuhan. Cele mai multe victime sunt bătrâni care sufereau şi de alte boli cronice, precum Parkinson sau diabet. Cea mai tânără victimă avea 48 de ani, iar cea mai în vârstă 89.

Măsuri de prevenire au fost adoptate în toată lumea. Deocamdată, niciun purtător al virusului nu a fost identificat în Europa. Dar în Marea Britanie, nouă oameni au fost testaţi şi aşteaptă, acum, rezultatele.

Specialiştii bănuiesc că virusul provine de la şerpi şi a suferit mutaţii care-l fac şi mai periculos. Alte posibile surse sunt viezurii şi şobolanii.

Reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) monitorizează minut de minut situaţia fără precedent şi caută măsuri care să stopeze propagarea virusului, după ce încă patru oraşe, în afara celor trei au fost închise. Deocamdată, nu a fost declarată starea de urgenţă la nivel global.



loading...

Adauga un comentariu