News Flash:

Vizita de marca la DTSJ Iasi

18 Septembrie 2001
775 Vizualizari | 0 Comentarii
•"Mai bine sa facem acum o arena sportiva pentru copii, decat mai tarziu doua spitale", a declarat Iolanda Balas-Sxter, presedinta FR Atletism si a Fundatiei Romane de Atletism, vicepresedinta COR si membra in diferite organisme internationale pe linie sportiva Insotita de antrenoarea lotului national de atletism, Viorica Viscopoleanu, si de secretarul general adjunct din MTS, Anton Merschi, fosta mare campioana a atletismului romanesc, Iolanda Balas-Sxter, a vizitat pentru cateva ore municipiul nostru, facand si o vizita de lucru la DTSJ Iasi, acolo unde s-a intalnit cu mai multi directori de profil din Moldova. Cu multa amabilitate, actuala presedinta a FR Atletism si a Fundatiei Romane de Atletism, vicepresedinta Comitetului Olimpic Roman si nu numai, ne-a acordat ieri urmatorul interviu: - Dumneavoastra ati venit de mai multe ori in municipiul nostru si stim ca va interesati permanent de starea sportului din Moldova. Totusi, care au fost acum motivele sosirii Iolandei Balas in Iasi ? - Vin totdeauna cu placere in Iasi si in Moldova, deoarece, de pe aceste meleaguri, au iesit mari campioni in atletismul romanesc, precum Viorica Viscopoleanu, Violeta Beclea, Doina Melinte si Maricica Puica. Venirea noastra in Moldova coincide acum cu intentia Federatiei Romane de Atletism de a mobiliza toate resursele locale, Iasul avand in acest sport o traditie pe care trebuie sa o continuam. Din pacate, la Iasi nu am reusit modernizarea pistei atletice si nu s-a facut nimic la acest capitol. Poate si din vina noastra, a celor de la FRA, dar vina poate apartine si organelor locale. •Ce se poate la Sf. Gheorghe nu se poate la Iasi - Vorbiti, cu siguranta, de nepunerea in practica a construirii pistei sintetice de pe stadionul din dealul Copoului. Si totusi, in alte orase mai mici, aceasta pista sintetica exista... - Asa este. Va intreb eu, ca neieseanca: cu ce este Iasul inferior, de exemplu, orasului Sf. Gheorghe, care are acum pista sintetica de atletism, precum marele arene din Londra, Paris sau Moscova? Si la Sf. Gheorghe exista doar o fabrica de mobila si una de inghetata, deci, acolo este un potential economic mult mai mic decat in municipiul Iasi. Noi trebuie sa atragem copiii spre miscare, iar pe aceasta pista sintetica de atletism se pot pregati si sportivii de la alte discipline. Dorim sa avem o generatie de copii sanatosi. Mai bine sa facem acum o arena sportiva pentru copii, decat mai tarziu doua spitale. - Urmeaza Jocurile Olimpice din 2004, din Grecia. Cum se pregateste atletismul romanesc in acest prim an olimpic de dupa Sydney ? - Trebuie sa vitalizam intreaga miscare sportiva din tara si acum ne intereseaza cea ieseana. In atletismul iesean exista multe valori, precum saritorul in inaltime Stefan Vasilache, care este un baiat extraordinar. Avem elemente umane in Iasi, dar si in toata Moldova, care trebuie ajutate sa urce in ierarhia mondiala. Acum, insa, atletismul se practica numai pe "sintetic" si nu pe zgura si la acest capitol avem mari probleme in Iasi, asa cum am mai spus. La acest capitol, Iasul poate da mai mult si in primul rand oficialitatile locale sa sprijine sportul de performanta de pe aceste meleaguri. •Conflictul Beclea - Szabo este unul nedorit - Cum apreciati de la nivelul Federatiei conflictul Beclea - Szabo, unul care nu face cinste atletismului romanesc, dupa parerea noastra? - Acest conflict este unul nedorit si artificial creat de diferite persoane si mai putin de cele doua sportive. Cand le-am chemat pe amandoua la sediul FRA, s-au impacat si s-au pupat intre ele. Ajunse jos, in strada, au fost luate insa la intrebari de avocati, care le-au sfatuit sa nu cedeze. La fiecare termen de proces, acei avocati castiga cate 400-500 de dolari, printre altele. Este in defavoarea atletismului romanesc si al lor personal acest scandal. De fapt, te duci la o competitie sportiva nu pentru ca esti frumoasa sau urata, ci doar daca ai valoare si poti concura la cote inalte. Sunt niste interese de grup in aceasta chestiune, inclusiv in articolul publicat in Play-boy. Ce sa caute a atleta de mare valoare intr-o revista care nu are nimic comun cu sportul ? •Mihaela Melinte este nevinovata ! - Cum puteti comenta cazul Mihaela Melinte, atleta noastra fiind suspendata pentru o perioada mare de timp, din cauza dopajului ? - FRA considera ca Mihaela Melinte este nevinovata. A fost si este o mare eroare toata analiza care s-a facut. Argumentele noastre au demonstrat ca cei care au suspendat-o pe Mihaela nu au dreptate si am sa va spun mai multe lucruri. De exemplu, vasul pentru urina avea un anumit cod la colectare, care nu a corespuns cu acel cod de pe actul primit de Melinte la primul test. Au trecut apoi 110 zile de la colectare si pana la anuntarea primului rezultat. Melinte era la Sydney si am zis: lasati-o sa concureze si dupa aceea va dam medalia inapoi, daca ea este intr-adevar dopata. Nu s-a dorit asa ceva, dar este o mare nedreptate acest lucru, vizavi de cazul Iegorova. In legatura cu "Ph"-ul sportivei: era o cifra la testul A si una mult crescuta la testul B, ceea ce nu se poate. Capacelul de la sticla de colectare avea doua gauri si s-a vazut clar ca s-a umblat la el. In final, pot spune ca cineva, adica marele puteri in atletismul mondial, aveau tot interesul sa o elimine pe Mihaela Melinte din competitia olimpica de la Sydney. - Despre Andrea Raducan ce ne puteti spune, avand in vedere faptul ca sunteti si unul dintre vicepresedintii Comitetului Olimpic Roman ? - Si aici este o nedreptate, deoarece sportiva nu are nici o vina de ce s-a intamplat la Sydney. Apoi, hotararea COR de a elimina din viata sportiva, inca de la prima abatere, pe un sportiv descoperit dopat nu respecta normele internationale. Totul trebuie judecat de la caz la caz. •Legaturile sportive dintre Romania si Republica Moldova trebuie revitalizate - Va aflati cu microbuzul la usa DTSJ Iasi si am auzit ca plecati imediat la Chisinau. In ce scop ? - De mai multa vreme avem o invitatie din Republica Moldova, pentru unele discutii pe teme sportive. Plec acum la Chisinau, unde vom discuta cu toate personalitatile moldovene, inclusiv la Presedintie, Parlament si Guvern, dar si la Departamentul Tineretului si Sportului de acolo. Vrem sa revitalizam legaturile sportive dintre Romania si Republica Moldova, mai ales dintre judetele limitrofe, din dreapta si stanga Prutului. Vrem sa avem un calendar concret de cooperare sportiva. Dan TEODORESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1329 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020751 (s)