Actualitate

Vizită fulger a ministrului Sănătății, dr. Victor Costache, în spitalele din Iași: „Am venit și cu soluții, nu numai cu critici” – FOTO, VIDEO

Publicat: 14 dec. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Ministrul Sănătății, dr. Victor Costache, a vizitat ieri Spitalul „Sf. Spiridon”. Acesta a mers prin mai multe pavilioane și secții ale spitalului și a punctat lucrurile bune, dar și pe cele mai puțin bune. Totodată, acesta a propus o serie de modificări managerului spitalului și și-a manifestat dorința de a ajuta la consolidarea unei unități medicale care să servească pacientului. Însoțit și de Ministrul Mediului, de Costel Alexe, dr. Victor Costache a specificat că, împreună cu acesta, au gânduri mari pentru Iași.

„Am venit și cu soluții, nu numai cu critici”

În vizita sa la Iași, Ministrul Sănătății s-a oprit și la Spitalul „Sf. Spiridon”, spitalul în care și-a petrecut perioada rezidențiatului. Acesta a punctat pentru redactorii cotidianului Bună Ziua Iași că Iașul este orașul său de suflet. Totodată, că vrea să facă parte din schimbarea în bine a unității medicale mai sus menționate.

„L-am felicitat pe domnul manager (n.r.- ec. Ioan Bârliba) pentru felul în care s-a amenajat Centrul de Arși. Sunt lucruri bune și lucruri mai puțin bune, mai este însă mult de lucru. Am venit și cu soluții, nu numai cu critici. Îl avem alături de noi și pe colegul nostru din partea Băncii Mondiale și avem fonduri importante pe care le putem mobiliza. Ideea este să găsim soluții rapide. Noi avem fondurile. Așteptăm de la domnul manager, până în luna mai, un proiect care poate fi finalizat până la sfârșitul anului. Este păcat că acest spital atât de mare, unde se fac intervenții chirurgicale și se îngrijesc pacienți din toată Moldova, mai are încă nevoie de mult sprijin”, spune dr. Victor Costache, ministrul sănătății.

Deficit pentru pacienți

Nici Institutul de Boli Cardiovasculare nu a scăpat de sub atenția ministrului. Acesta a explicat că este imperios necesar să se găsească o soluție și pentru pacienții internați în secția de chirurgie vasculară. Totodată, acesta a specificat că există un mare deficit în zona pacienților diagnosticați cu boli vasculare și cardiovasculare.

„Am venit să acordăm acest sprijin echipei medicale care este acum alături de noi. Este foarte important să găsim o soluție și pentru pacienții de chirurgie vasculară. Rămâne un mare deficit pe zona pacienților cardiovasculari și vasculari. Împreună cu domnul manager vrem să găsim soluții rapide pentru a ameliora soarta pacienților din Moldova și din Iași. Mă întorc des în Iași, orașul meu de suflet, și împreună cu colegul meu, ministru al Mediului, Costel Alexe, avem gânduri mari pentru acest oraș. Vrem să sprijinim medicina și mai ales pacienții din Iași”, adaugă ministrul sănătății.

Managerul explică ce anume nu i-a plăcut ministrului

Managerul Spitalului „Sf. Spiridon” spune că își amintește cu drag de dr. Victor Costache, chiar din perioada în care era rezident. În ceea ce privește declarația ministrului, și anume că sunt și lucuri mai puțin bune, managerul spune că este vorba despre construcțiile vechi ale spitalului.

„Domnul ministru a mers prin locurile în care mergea când era student, când era medic rezident, deci cunoaște spitalul. Nu l-am dus eu într-un anume loc, el a spus unde dorește să meargă și a mers în șase-șapte locuri. Dr. Victor Costache a vizitat atât Centrul de Transplant, cât și Clinica de Arsuri. S-a convins că este deschisă și funcționează. Bineînțeles, spitalul fiind pavilionar, trebuie să mai lucrăm. A spus că sunt lucruri mai puțin bune. Se referea la spațiile care sunt istorice și trebuie reparate capital. Am discutat despre dotări, despre un proiect în colaborare cu Banca Mondială și cu fonduri europene pe care să-l accesăm împreună”, punctează ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon”.

Aseară, ministrul Sănătății, dr. Victor Costache, a vizitat și Institutul de psihiatrie „Socola” din Iași

Adauga un comentariu