Eveniment-Social

Vizita importanta la Colegiul Racovita din Iasi – FOTO

Publicat: 29 apr. 2015
In perioada 18 – 25 aprilie 2015, la Colegiul NationalEmil RacovitaIasi a avut loc vizita unui grup de elevi de la Liceo ScientificoLorenzo Mascheroni” din Bergamo, Italia, in cadrul unui schimb intercultural intre cele doua institutii de invatamant. Elevii implicati in acest proiect, cate 21 din fiecare scoala, au fost coordonati de profesorii Mihaela Vlioncu, Narcis Manoliu, Antonio Forte si Ugo Gervasoni (Bergamo) si au participat la activitati prin care s-a urmarit promovarea valorilor colegiului gazda, ale orasului nostru si chiar ale tarii. Astfel, elevii din Italia au urmarit, de-a lungul unei zile, cum se desfasoara cursurile si activitatile extrascolare la Colegiul „Racovita”, au asistat la activitati demonstrative si artistice sustinute de elevi ai scolii, s-au familiarizat cu sistemul romanesc de invatamant.
 
Vizitele la diferite obiective din Iasi a fost un frumos si instructiv prilej pentru schimbul de informatii pe teme culturale si social-istorice si pentru evidentierea potentialului turistic al Iasului. Exersandu-si competentele de comunicare in limba engleza, elevii ieseni si-au luat in serios rolul de ghizi, prezentandu-le colegilor din Italia, pe rand, locuri si institutii cu care ne mandrim: Palatul Culturii, Prefectura si Primaria, Casa „Dosoftei”, Manastirea „Sfintii Trei Ierarhi”, Mitropolia, Teatrul National „Vasile Alecsandri”, Biblioteca Centrala Universitara „Mihai Eminescu”, Universitatea „Al. I. Cuza” (Aula Magna “Mihai Eminescu” si Sala Pasilor Pierduti), Parcul Copou si teiul lui Eminescu, Parcul Expozitiei, Gradina Botanica. Tururile ghidate la Manastirea Golia, la Muzeul Unirii si la Muzeul Universitatii „Al. I. Cuza” au oferit prilejul unor incursiuni fascinante in viata de altadata a Iasului, elevii si profesorii straini dovedindu-se foarte interesati de orice amanunt despre transformarile pe care le-au suferit orasul si societatea noastra de-a lungul timpului.
 
Excursia in zona Brasovului le-a oferit participantilor momente de bucurie, favorizate de mai multi factori: sentimentul prieteniei sincer impartasite, placerea de a fi impreuna si de a interactiona in registru informal, frumusetea locurilor (panorama Brasovului, Cheile Gradistei), aerul solemn si misterios al castelelor si al cetatilor medievale (Rasnov, Bran, Peles), insufletirea provocata de orice indiciu care conserva si exploateaza mitul lui Dracula. Vizita grupului de la Bergamo s-a incheiat cu o cina festiva, care a insemnat evocarea unor episoade celebre din trecutul acestui loc, precum si intalnirea elevilor si a profesorilor din Italia cu muzica traditionala, cu dansul popular romanesc, cu obiceiuri care confirma ospitalitatea romanilor (intampinarea oaspetilor cu paine si sare). Prin toate aceste activitati de grup, precum si prin timpul pe care elevii italieni l-au petrecut in familiile colegilor romani s-a realizat in mod placut si convingator un schimb de informatii care le-a permis celor implicati in proiect sa (re)descopere valori personale, civice si culturale prin care fiecare sa se redefineasca si sa se raporteze la generatia sa, la comunitate, la lumea din care face parte.
 


loading...

Adauga un comentariu