Actualitate

Vlad Voiculescu atacă pe toată lumea după ce a fost demis: „Când m-am așteptat la decență, cred că am greșit” – VIDEO

Publicat: 16 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Vlad Voiculescu atacă pe toată lumea după ce a fost demis Când m-am așteptat la decență cred că am greșit - VIDEO
Vlad Voiculescu lansează o serie de atacuri dure după ce a fost demis de către premierul Florin Cîțu

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii a avut o intervenţie publică astăzi, 16 aprilie 2021, unde a lansat o serie de atacuri dure la adresa politicienilor, presei şi premierului Florin Vasile Cîțu după ce a fost revocat din funcţie.

„Am considerat că alegerile au trecut și că suntem un Guvern, o echipă, o echipă care vrea cu adevărat să construiască. Cred că am greșit în anumite aspecte și cred că atunci când m-am așteptat la o anumită decență, în vremuri în care oameni mor în fiecare zi, când m-am așteptat la decență din partea multor politicieni și a unei părți a presei, cred că am greșit!

Vlad Voiculescu: „România are nevoie de politicieni care să acţioneze în interesul oamenilor”

Fostul ministru al Sănătăţii a menţionat că a greşit atunci când s-a aşteptat la decență din partea tuturor. De asemenea, acesta a transmis că România are nevoie de politicieni care să decidă în interesul cetăţenilor.

„Am crezut că premierul numit de o coaliție în care s-au stabilit reguli clare nu va folosi forța pe care i-am dat-o pentru rațiuni care țin mai degrabă de cariera sa politică, așa cum chiar dânsul s-a exprimat.

Cred că, în general, România are nevoie de politicieni care să acționeze în interesul oamenilor și să facă asta în fiecare zi, cu fiecare gest, cu fiecare vorbă. Am crezut că am ieșit din epoca epoleților, a specialiștilor, a privilegiilor nemăsurate. Cred că și aici m-am înșelat, mai avem ceva drum până acolo”, a spus Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu, atac la profesorul Rafila: „Este o mare dezamăgire pentru mine”

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a menționat că marea lui dezamăgire este profesorul Alexandru Rafila și criticile acestuia.

”Domnul profesor Rafila este o dezamăgire pentru mine personal, nu ne cunoaștem de ieri, de astăzi. Eu am fost cel care i-a prelungit în 2016 mandatul de reprezentant al României la OMS.”, a spus Vlad Voiculescu.

Adauga un comentariu