Actualitate

Vladimir Putin ar pregăti un atac nuclear tactic, din cauza eșecurilor militare. Avertismentul vine din partea CIA

Publicat: 15 apr. 2022
Vladimir Putin atac nuclear
Statele Unite cred că Putin ar putea folosi o armă nucleară de mică putere pentru a câștiga un avantaj tactic în Ucraina

Șeful CIA avertizează că Vladimir Putin ar pregăti un atac nuclear tactic, de mică putere, din cauza eșecurilor militare suferite în invazia din Ucraina. În acest caz, ar fi justificată o intervenție militară a NATO, cu toate că așa ceva nu este planificat. Folosirea unei arme nucleare de mică putere le-ar putea oferi rușilor un avantaj tactic în acest conflict militar.

Au trecut 50 de zile de când Rusia a invadat Ucraina, iar pe lângă miile de victime, distrugerile provocate sunt imense. În tot acest timp au fost impuse o serie de restricții economice împotriva Rusiei, menite să oprească finanțarea mașinăriei de război. Totodată, armata rusă a întâmpinat o rezistență neașteptată din partea ucrainenilor, care le-a produs pierderi imense de efective militare dar și de tehnică și armament. În acest context, liderul de la Kremlin ar putea recurge la folosirea armelor nucleare de mică putere.

Vladimir Putin ar pregăti un atac nuclear tactic

Eşecurile militare din Ucraina l-ar putea determina pe preşedintele rus Vladimir Putin să folosească acolo o armă nucleară tactică sau de mică putere, a precizat şeful CIA, William Burns. Această ipoteză include ca NATO să intervină militar pe teren în Ucraina în cursul acestui conflict, cu toate că aşa ceva nu este planificat, după cum a spus clar și preşedintele SUA.

Având în vedere că preşedintele Putin şi conducătorii ruşi s-ar putea scufunda în disperare, ţinând cont de eşecurile pe care le-au suferit până în prezent din punct de vedere militar, niciunul dintre noi nu poate trata cu uşurinţă aceasta ameninţare reprezentată de potenţiala folosire a armelor nucleare tactice sau armelor nucleare de mică putere”, a declarat William Burns într-un discurs la Atlanta.

Kremlinul a vorbit în luna martie despre punerea în alertă a forţelor sale nucleare, însă potrivit șefușlui CIA nu s-a văzut niciun semn concret, cum ar fi desfăşurări sau măsuri militare care ar putea agrava îngrijorările Occidentului.

Evident că suntem foarte îngrijoraţi. Ştiu că preşedintele Joe Biden este profund îngrijorat de riscul unui al Treilea Război Mondial şi face totul pentru a evita să ajungă la punctul în care un conflict nuclear devine posibil”, a mai spus șeful CIA.

Motivul pentru care Rusia ar folosi arme nucleare

După cum se știe, Rusia dispune de numeroase arme nucleare tactice, mai puţin puternice decât bomba de la Hiroshima. Astfel, în conformitate cu doctrina sa escaladare-dezescaladare a unui conflict, atacul ar consta în a folosi primii o armă nucleară de mică putere pentru a recâştiga avantajul în cazul unui conflict convenţional cu occidentalii.

Însă, în această situație, NATO ar avea toate motivele să intervină militar pe teren în Ucraina în cursul acestui conflict. Cu toate acestea, aşa ceva nu este planificat, după cum a spus clar și preşedintele SUA, potrivit şefului CIA.

Ținând cont de faptul că William Burns a fost ambasador al Statelor Unite la Moscova, acesta nu a avut cuvinte destul de dure pentru Vladimir Putin. El l-a numit „revanşard”, „încăpăţânat”, care de-a lungul anilor s-a scufundat într-un „mix exploziv de nemulţumiri, ambiţie şi nesiguranţă”. În altă ordine de idei, rămâne de văzut dacă Vladimir Putin va recurge la un atac nuclear tactic.




Adauga un comentariu