News Flash:

Vocea iesenilor - Val de scumpiri

13 Februarie 2005
1355 Vizualizari | 0 Comentarii
Impactul asupra oamenilor va fi coplesitor

Incepand cu data de 1 aprilie, preturile la utilitati vor creste. Prevazute initial pentru luna iulie, majorarile tarifare la gaze naturale si energie electrica au fost stabilite cu trei luni mai devreme in cadrul negocierilor dintre Guvernul Tariceanu si reprezentantii Fondului Monetar International (FMI). Dupa scumpirea tarifelor la gaz metan si energie electrica, de la 1 iulie va urma si o scumpire cu 20 la suta a pretului national de referinta la energia termica. Scumpirea gigacaloriei va fi resimtita din luna septembrie, atunci cand incepe anul scolar si cand iesenii vor fi pusi in fata rezolvarii a trei probleme: sa plateasca rechizitele copiilor, sa achite tarifele majorate la utilitati sau sa faca aprovizionarea de toamna. Din cauza acestor scumpiri, si producatorii vor mari pretul principalelor alimente. Intrebati care este parerea lor in privinta acestui fapt, iesenii au avut pareri din cele mai diverse, deasupra carora planeaza insa ingrijorarea in ce priveste modul in care se vor descurca din punct de vedere financiar.

Doina Mihai, cercetator, 57 de ani: "Brucan a prevestit ca vom ajunge aici. Ce opinie sa mai am, asta este ritmul in care se merge. Cu acest ritm mergem si noi."

Cristica S., pensionar, 70 de ani: "Nimic nu s-a facut bun. Am o parere foarte rea despre scumpirile care urmeaza. Are sa iasa lumea in strada. Pana acum s-a strigat jos-jos, acum ne uitam in sus, la Dumnezeu."

Adrian Cretu, student, 21 de ani (S1): "Nu sunt de acord cu scumpirile si cu majorarea preturilor."

Ecaterina Dumbrava, pensionara, 68 de ani (S2): "Eu sunt pensionara si am pensie mica si nu cred ca ma voi descurca. Guvernul a promis ca vom trai mai bine, dar eu cred ca vom trai mult mai rau, oamenilor de rand le va fi mult mai rau."

Florentina Ghitu, inginer, 31 de ani: "Au fost scumpiri in fiecare luna, ne-am obisnuit. Este doar speranta ca va fi mai bine, dar pentru oameni nimeni nu face nimic, tot rau vom trai. Oamenii care traiesc bine acum au un 'spate'."

Stefan Axinte, liber profesionist, 45 de ani (S3): "Ar trebui facuta o corelare intre scumpiri si venituri. Eu inteleg ca majorarile de pret sunt necesare pentru a adera la UE. Eu cred ca trebuie pregatit mai bine socul pentru populatie. Daca vom intra in 2007 in UE impactul asupra oamenilor va fi coplesitor."

Anca, studenta, 22 de ani (S4): "Daca se vor scumpi toate, va iesi lumea in strada, nu vom mai avea cu ce cumpara, va iesi lumea la cersit."

Adelina Suci, farmacist, 30 de ani (S5): "Am o opinie foarte rea despre scumpiri. Daca iar se va scumpi traiul, nu vom mai avea bani pentru medicamente si pentru alte necesitati vitale. Cred ca aceleasi scumpiri ar fi fost si sub alt Guvern, nimic surprinzator."

Marius Palone, student, 20 de ani (S6): "Sunt optimist ca nu se va strange cureaua mai mult decat pana acum. Cred in finalitatea pozitiva a masurilor de pana acum. Astept o imbunatatire a traiului pe care sa o simt pe pielea mea."

Alin Talpalaru, student, 20 de ani (S7): "Nu vad nimic bun in aceste scumpiri. Salariile se maresc prea putin fata de aceste scumpiri. Va fi la fel de rau ca si pana acum, insa tot raul este spre bine. Cand o usa se inchide, alta se deschide."

Elisabeta A., 46 de ani: "Eu m-am impacat cu ideea scumpirilor pentru ca sunt mai in varsta. Mai rau este pentru cei tineri, care nu pot avea nici casa, nici serviciu, nici nimic."

Catalin Hogas, student, 24 de ani (S8): "Nu sunt informat in privinta scumpirilor. Cred ca au un efect negativ. Oamenii isi vor gasi ei un mijloc de trai, cum au rezistat si pana acum. Conducerea tarii este problema, gandesc eu."

Silviu Vornicu, lucrator comercial, 53 de ani: "Aceste scumpiri au fost anuntate. Trebuie sa ne aliniem la conditiile impuse de Uniunea Europeana. Aceste scumpiri vor avea un impact major asupra populatiei, pentru ca suntem saraci. Am rezerve ca va fi bine."

Vasile Radu, subofiter, 44 de ani: "Cred ca de acum poate sa fie mai rau, mai bine nu are ce sa fie."
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1384 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015257 (s)