Actualitate

Voichița Lăzureanu, despre noua variantă africană a COVID-19: „Cred că această variantă există în circulaţie de mai mult timp”

Publicat: 26 nov. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Voichița Lăzureanu despre noua variantă africană a COVID-19 Cred că această variantă există în circulaţie de mai mult timp
Voichița Lăzureanu

Alertă la nivel mondial din cauza noii variante africane COVID. Comisia Europeană cere suspendarea zborurilor către Africa de Sud. Voichița Lăzureanu, medic infecționist la spitalul Victor Babeş din Timişoara, a explicat cât de expusă este deja Europa la această variantă.

Israelul şi Marea Britanie au restricționat deja călătoriile în zona Africii de Sud, tocmai pentru a împiedica răspândirea noii variante. În Israel a fost deja raportat un caz de infectare cu noua tulpină, iar alte două persoane sunt suspecte. Cu toții sunt vaccinaţi anti-Covid. Noua variantă are peste 30 de mutații şi scade eficacitatea vaccinurilor. Experții OMS sunt chiar în acest moment la discuții cu oficiali sud africani din domeniul sanitar pentru a evolua situaţia din ţară.

Voichița Lăzureanu, medic infecționist la spitalul Victor Babeş din Timişoara, a explicat cât de expusă este deja Europa la această variantă.

„Ştim că este în circulaţie, știm că prezintă peste 50 de mutații dintre care se pare 32 de mutații pe acea proteină Spike pe vârf, adică de două ori mai multe ca varianta Delta. Aşa că rămân deschise întrebările: cât de contagioasă şi cât de transmisibilă această variantă şi care este eficacitatea vaccinurilor faţă de această variantă.

Am citit că este deja confirmată în Belgia prima persoana infectată cu această variantă virală cu aceste mutații numeroase. Eu cred că va fi mai repede. Cred că această variantă există în circulaţie de mai mult timp. Acum a început să fie izolată, identificată tot mai des, în tot mai multe ţări. Cu certitudine există pe continentul african, pe continentul asiatic, deci Europa pare că a confirmat primul caz.

Cel mai important este să încetinim răspândirea acestei tulpini, probabil eficacitatea vaccinurilor este mai mică. Să purtăm masca, să ne distanțăm, sigur să vaccinăm o proporție cât de mare cu a treia doză sau cu prima acolo unde este deficitară pentru a avea o mortalitate cât mai mică şi o viaţă cât se poate de normală”, a spus medicul Voichița Lăzureanu

Primul caz de infectare cu noua tulpină sud-africană a fost depistat în Belgia

Autoritățile belgiene au depistat vineri primul caz de infectare cu noua tulpină sud-africană B.1.1.529, potrivit unui anunț al ministrului Sănătății, Frank Vandenbroucke, citat de publicațiile Le Soir și 7sur7. E vorba despre o persoană testată pe 22 noiembrie, la întoarcerea din străinătate.

Tot vineri, Comisia Europeană a propus suspendarea zborurilor din sudul Africii, din cauza noii „variante îngrijorătoare” a coronavirusului B.1.1.529, potrivit unui anunț al președintei Ursula von der Leyen.

Europa a început să se închidă progresiv în fața călătorilor veniți din Africa australă. Franța a suspendat de urgență sosirile din 7 țări, între care și Africa de Sud din cauza descoperirii „unei noi variante a coronavirusului deosebit de îngrijorătoare”, a anunțat Guvernul francez.

 

Adauga un comentariu