News Flash:

Volei - Cupa Romaniei: "Pinalti II" ii da peste nas Piticului

27 Martie 2003
984 Vizualizari | 0 Comentarii
•RAT Petrom Bucuresti - Unic Piatra Neamt 2-3 (25-15, 16-25, 25-20, 22-25, 12-15) •In semifinalele competitiei, echipa nemteana invinsese formatia Penicilina Iasi

In Sala "Lucian Grigorescu" din Capitala, in prezenta ministrului MTS Georgiu Gingaras, ieri dupa-amiaza, au avut loc cele doua finale ale Cupei Romaniei la volei. In deschidere, in competitia feminina, RATB Petrom s-a confruntat cu Unic Piatra Neamt (actuala campioana nationala), dar clasata numai pe locul 2 in campionat, dupa bucurestence, la finalul sezonului regulat. Jucand pe teren propriu, RATB-istele erau favoritele finalei competitiei "KO", iar Stefan Marian, zis si "Piticu'" in lumea voleiului romanesc, managerul echipei bucurestene, se lauda ca il poate invinge detasat pe Vasile Ouatu (zis si Pinalty II), patronul formatiei nemtene. Numai ca, dupa cinci seturi de un real dramatism, Unic a castigat in fata RATB Petrom cu 3-2 (-15, 16, -20, 22, 12), partida fiind arbitrata de cuplul Visan - Corcodel si disputata pe durata unei ore si 45 de minute. In confruntarea RATB - Unic, o succinta evolutie a scorului a fost urmatoarea: 8-1, 12-2, 18-7, 23-14, 25-15 (setul I); 0-2, 3-2, 5-6, 7-11, 11-15, 13-17, 14-23, 16-25 (setul al II-lea); 3-0, 8-6, 16-10, 17-14, 21-18, 23-19, 25-20 (setul al III-lea); 4-2, 7-6, 9-10, 12-16, 15-17, 19-20, 21-22, 22-23, 22-25 (setul al IV-lea); 1-2, 4-3, 8-5, 9-12, 11-14, 12-15 (setul al V-lea), ultimul punct al partidei fiind reusit de nemteanca Florentina Nedelcu. Au evoluat urmatoarele echipe:
- RATB Petrom: Stefanescu, Enea, Hancu, Marcovici, Minca, Carstoiu. Au mai jucat Sanpetru (libero) si Gherdan. Antrenor: Constantin Marian.
- Unic Piatra Neamt: Barasa, Capatana, Nedelcu, Mutascu, Ionescu, Herlea. Au mai jucat Mastahac (libero) si R. Constantinescu. Antrenori: Valentin Rosioru si Berthold Vasuica.
De remarcat ca Unic Piatra Neamt, care a primit ieri Cupa Romaniei si medaliile afarente din partea ministrului Georgiu Gingaras, invinsese in semifinalele competitiei, cu 3-1 si 3-0, echipa Penicilina Iasi. Tot ieri, in finala Cupei Romaniei din competitia masculina, Deltacons Tulcea s-a impus clar in fata echipei Petrom Ploiesti cu scorul de 3-0 (25-16, 25-20, 25-15).

Penicilina se muta in Trivale

La sfarsitul acestei saptamani, vor avea loc primele meciuri din turul al II-lea al "play-off"-ului feminin de volei. In grupa 5-8, Penicilina Iasi se va confrunta intr-un singur joc cu CSM Pitesti, jocul fiind programat in Trivale, desi in Buletinul Oficial al FR Volei s-a mentionat initial ca meciul se va juca la echipa mai slab clasata dupa sezonul regulat, deci la Iasi. "Cei de la Federatie mi-au spus ca in buletinul editat cu mai multe luni in urma s-a facut o greseala, iar meciul nostru din grupa 5-8 se va juca la echipa mai bine clasata, deci la Pitesti", a declarat ieri Nicu Roibescu, directorul tehnic al Penicilinei.
Iesencele vor pleca maine in Trivale si se spera si in recuperarea jucatoarelor Laura Dulcianu si Luminita Patru pentru partida de sambata.
Dan TEODORESCU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1861 (s) | 22 queries | Mysql time :0.056227 (s)