Magazin

Volkswagen are planuri mari pentru urmatorii ani

Publicat: 11 apr. 2012

Grupul german Volkswagen (VW) nu a reusit sa gaseasca un succesor adevarat pentru Beetle, asa ca incearca sa atace piata masinilor ieftine, populare, cu gama de modele Up, ca parte a strategiei de a ajunge la vanzari anuale de 10 milioane de vehicule pana in 2018, relateaza Bloomberg.  Dupa esecul VW Fox si Lupo, producatorul auto german a decis sa transforme masina de oras Up intr-un vehicul de familie entry-level, pentru a castiga cota de piata de la Fiat si a-si atinge obiectivul unor vanzari de 10 milioane de vehicule pe an pana in 2018.

„Clone” ale Up vor fi comercializate sub brandurile Skoda si Seat si o versiune ieftina va fi destinata cumparatorilor aflati la prima masina din tari precum China, Brazilia si India.

„Automobilul Up este un element esential pentru VW in strategia de atingere a tintei de vanzari. Extinderea gamei va mari presiunile asupra concurentilor”, a declarat Albrecht Denninghoff, analist la firma de cercetari Silvia Quandt Research din Frankfurt. Vanzarile de automobile subcompacte sunt in crestere datorita cumparatorilor care vor masini de oras, in timp ce guvernele incurajeaza producatorii sa construiasca vehicule cu consum redus de carburanti.

Vanzarile de automobile mini, precum Up si Fiat Panda ar putea creste cu 25% la nivel mondial, la 11,2 milioane unitati, pana in 2015, potrivit IHS Automotive. Dupa lansarea unor modele scumpe, precum sedanul Phaeton de 68.300 de euro si noul Beetle de 16.950 euro, revenirea la masinile populare marcheaza un test major pentru directorul general al VW, Martin Winterkorn, care a ordonat in 2007 dezvoltarea Up ca parte a strategiei de transformare a grupului in cel mai mare producator de automobile din lume.

VW a devenit o forta pe piata auto mondiala cu ajutorul Beetle, „masina poporului”, care a fost scoasa din fabricatie, ca automobil ieftin, in 2003, dupa mai mult de sase decenii. Grupul german nu a reusit sa aiba succes pe segmentul masinilor ieftine cu modelul Up de 9.850 de euro, marcand a treia incercare nereusita de a construi un automobil subcompact atractiv. Extinderea vesiunilor Up are rolul reducerii costului pe vehicul, pentru a putea concura Fiat Panda, Renault Twingo si Peugeot 107.

In 2013, VW va lansa variante cu cinci usi si electrice la gama numita New Small Family, care include deja Skoda Citigo si Seat Mini, astfel ca vanzarile modelelor Up le vor depasi pe cele ale Panda, Twingo si Peugeot 107 pana la sfarsitul anului respectiv, potrivit estimarilor IHT Automotive.

VW ar putea sa creasca de peste doua ori vanzarile de automobile Up de familie pana in 2015, la 390.000 de unitati, de la 181.400 in acest an, sustinute de editiile pentru pietele emergente, anticipeaza IHS, dar acestea vor fi profitabile doar daca livrarile vor depasi 500.000 de unitati.

Sursa: mediafax.ro



loading...

Adauga un comentariu