Prima pagină » Actualitate » Vom avea alegeri anticipate? Claudiu Manda: „Asta nu rezolvă situația!”

Vom avea alegeri anticipate? Claudiu Manda: „Asta nu rezolvă situația!”

08 iul. 2026, 08:12, 2 ,
Bogdan TROFIN în Actualitate

La întrebarea dacă vom avea alegeri anticipate, liderul social democrat Claudiu Manda a spus că asta nu rezolvă situația politică din România.

Vom avea alegeri anticipate?

Social-democrații, prin vocea secretarului general Claudiu Manda, nu văd plauzibil scenariul alegerilor anticipate, care, în opinia lor, nu reprezintă o soluție pentru depășirea crizei politice din România.

”Alegerile anticipate nu rezolvă situația. (…) Eu nu cred ca UDMR ar merge până la capăt alături de PNL și USR pentru anticipate”, a spus Manda.

Tot secretarul general al PSD a vorbit, pe de altă parte, despre sondajele de opinie, subliniind că cele ce arată o cădere a social-democraților ”nu sunt bazate pe realitate, nu au logică”.

Claudiu Manda a afirmat că PSD nu a pierdut electorat din pricina crizei politice, conform propriilor cercetări.

”PSD, astăzi, pe sondajele pe care le facem noi, considerăm că nu am pierdut electorat și că deciziile sunt în concordanță cu ce se așteaptă de la noi”, a spus secretarul general al PSD.

Liderul AEP nu vede posibilă organizarea de anticipate

Subiectul alegerilor anticipate a fost a abordat și de AEP, Adrian Ţuţuianu, care spune că întregul calendar electoral ar trebui scurtat în cazul în care ar fi convocate alegeri anticipate, dar că Executivul nu ar putea adopta ordonanţa de urgenţă necesară în acest sens.

”Întregul calendar electoral, inclusiv termenele în care trebuie rezolvate anumite aspecte procedurale, au fost gândite pornind de la ideea unui scrutin care are loc în mod normal la termen. Un asemenea calendar, ca cel prevăzut de Legea 208/2015, astăzi este imposibil de respectat în contextul unor alegere anticipate, pentru că, pe de o parte, ar trebui să scurtăm foarte mult termenele (…) Ca să ne încadrăm pe termenele existente azi în Legea 208, în ziua când s-a dizolvat parlamentul ar trebui să avem ordonanţa şi ar trebuit să avem cinci hotărâri de guvern. Şi ar însemna să încălcăm toate regulile privind transparenţa actelor normative respective. Mai sunt şi alte aspecte. Legea electorală este o lege organică. Ca urmare, procedura de modificare, de completare, trebuie să aibă în vedere acest lucru”, a explicat Ţuţuianu.

Potrivit preşedintelui AEP, constituirea birourilor electorale de circumscripţie şi a birourilor electorale ale secţiilor de votare ar trebui făcută în termene ”mult mai scurte”, ceea ce ridică problema accesului la justiţie şi a capacităţii instanţelor de a soluţiona eventuale contestaţii într-un termen foarte scurt.

”Termenul de strângere de semnături ar trebui foarte mult restrâns, sau poate ar trebui să prevedem că la anticipate ar trebui strânse mai puţine semnături, pentru că altfel se pune problema că împiedici exercitarea drepturilor electorale, iar o problemă importantă priveşte secţiile de votare din străinătate. MAE n-ar avea timp suficient să identifice sedii, să încheie contracte, să poată organiza asemenea secţii”, a spus șeful AEP, citat de Agerpres.

Invitat în studioul emisiunii ”Punctul culminant” de la România TV, Victor Ponta a explicat, în contextul crizei politice majore pe care o traversează România, de ce este exclus scenariul alegerilor anticipate.

Fostul premier a subliniat că alegerile anticipate, care ar urma unei dizolvări a parlamentului, nu pot fi organizate deoarece cabinetul condus de Ilie Bolojan, aflat încă la ”butoanele” Palatului Victoria deși a fost demis prin moțiune de cenzură, este interimar și nu poate da actele normative necesare respectivului scrutin.

”Anticipate nu vor fi, după părerea mea. Trebuie să ai un guvern cu puteri depline, care să le organizeze. Cât timp stă Bolojan acolo, nu pot fi organizate”, a explicat Ponta.

Altfel, la întrebarea dacă vom avea alegeri anticipate, liderul social democrat Claudiu Manda a spus că asta nu rezolvă situația politică din România.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iulie 2026
11 iulie 2026