News Flash:

Voronin nu va scapa de raspundere in fata legii

13 August 2009
1431 Vizualizari | 0 Comentarii
Vladimir Voronin Vlad Filat
• Vlad Filat evoca posibilitatea unor garantii pentru Vladimir Voronin, dar exclude imunitatea
Presedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a declarat, intr-un interviu acordat agentiei Infotag, ca viitoarea coalitie de guvernare nu doreste o rafuiala cu Partidul Comunistilor si a evocat posibilitatea unor garantii pentru Vladimir Voronin, excluzand insa imunitatea. El a subliniat ca Alianta pentru Integrarea Europeana - alcatuita din Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Liberal, Partidul Democrat din Moldova si Alianta Moldova Noastra - doreste sa creeze un stat de drept in care sa guverneze legea si nu intentioneaza sa se rafuiasca cu comunistii. Potrivit presedintelui PLDM, afirmatiile conform carora presedintele Vladimir Voronin ar fi gata sa plece din politica in schimbul unei imunitati pe care i-ar oferi-o noua guvernare sunt in mare masura speculatii. "Cu certitudine, vom avea astfel de discutii, inclusiv cu presedintele in exercitiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin. (...) Dar scopul nostru este sa-l convingem pana la urma pe Voronin sa asiguram un transfer legal si pasnic de putere in Republica Moldova si sa-i transmitem mesajul ca noi vom respecta pe deplin legislatia", a spus Filat. Acesta a mentionat ca, daca vor fi necesare anumite decizii pentru a-i asigura lui Voronin unele garantii, dar nu imunitate, acest lucru ar putea avea loc in perspectiva si, cu siguranta, vor exista si parti garante in acest sens, cum ar fi Uniunea Europeana sau partenerii externi care pot sa asigure astfel de intelegeri. "Trebuie insa sa fie clar pentru toata lumea: cei care au incalcat legislatia vor raspunde in fata legii, dar, mentionez, nu in fata functionarilor", a adaugat liderul PLDM. Intr-o alta ordine de idei, Vlad Filat a dat asigurari ca, dupa ce noua coalitie va prelua puterea, nu va avea loc o reimpartire a sferelor de influenta in domeniul afacerilor, precizand insa ca cei care au fost expropriati isi vor redobandi afacerile. In ceea ce priveste contextul economic de criza in care Alianta pentru Integrarea Europeana va prelua puterea, Vlad Filat a afirmat ca situatia este critica, dar nu fara solutii. Referitor la creditele oferite de Rusia si China, despre care unii afirma ca ar fi fost date comunistilor, iar acum vor fi sistate, liderul PLDM a estimat ca nu au existat credite oferite comunistilor, ci Republicii Moldova. "In privinta creditului acordat de Federatia Rusa urmeaza sa vedem conditiile, pentru ca pana acum ele au fost tinute secrete. Daca aceasta suma este in interesul Republicii Moldova, daca conditiile sunt acceptabile, la fel ca si parametrii economici, care, presupun, au fost negociati, vom asigura conditiile ca aceasta suma de bani sa ajunga in Moldova", a spus el. Cu privire la creditul chinez, Filat considera ca este prematur sa fie numit credit, ci mai degraba o scrisoare de intentii. In continuare a adaugat ca se va realiza o expertiza in acest caz si, daca se va dovedi ca este vorba despre bani reali care vin in interesul Republicii Moldova, va fi si aceasta o posibilitate. La nivelul politicii externe, Filat a adaugat ca noua guvernare va construi relatii de parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii si Federatia Rusa si parteneriate de buna vecinatate cu Ucraina si Romania.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1615 (s) | 22 queries | Mysql time :0.034872 (s)