News Flash:

Vosganian, o alegere buna

19 Iulie 2004
1249 Vizualizari | 0 Comentarii
•PNL Iasi a decis ca avocatul Mihail Vlasov sa nu ocupe un loc eligibil pe lista de candidati la alegerile Parlamentare, in favoarea lui Varujan Vosganian •In prezent, acesta se afla la Bucuresti pentru a contesta la conducerea centrala a partidului decizia filialei iesene •Daca contestatia lui Vlasov va fi acceptata, intreaga lista de candidati va fi anulata •Astfel, avocatul iesean risca sa indrepte PNL Iasi catre acelasi esec de la alegerile locale •Mihail Vlasov a mai luptat impotriva colegilor de partid in preajma alegerilor locale, cand s-a judecat cu Relu Fenechiu pentru neplata a aproximativ 450 de Euro

Decizia conducerii liberale iesene de a-l susine pe Varujan Vosganian pentru primul loc pe liste pentru Senatul Romaniei la alegerile parlamentare din toamna, este o alegere buna pentru Partidul National Liberal. Aceasta solutie poate fi considerata ca o incercare de a recastiga increderea electoratului iesean, care a sanctionat la ultimele alegeri locale PNL, dupa ce cetateanul de rand a vazut clar grupurile de interese din aceasta organizatie. Incoerenta politica, care a promovat, rand, pe rand, candidati la fotoliul de primar pentru Iasi, precum si lipsa de sustinere pentru candidatul Carlan, care a intrat in turul doi cu actualul primar, ar putea fi uitata la alegerile parlamentare din acest an. Vosganian poate fi considerat locomotiva PNL la Iasi, omul care ar putea trage dupa el partidul in alegeri.

Avocatul si liberalul Mihai Vlasov se afla in cadere libera. Dupa seria de esecuri inregistrate pana in prezent, Vlasov s-a lovit si de cel politic. Orgoliul sau a fost sfasiat din cauza faptului ca majoritatea colegilor sai de la Partidul National Liberal (PNL) au considerat de cuviinta ca avocatul sa nu ocupe un loc eligibil pe listele de candidati pentru alegerile parlamentare din aceasta toamna. Locul pe lista de candidati pentru Senat a fost ocupat de reputabilul economist Varujan Vosganian. "Theodor Stolojan m-a intrebat unde as vrea sa candidez si eu i-am raspuns ca la Iasi. Daca as candida in alta parte, as putea fi intrebat de ce nu candidez pentru locul care m-a facut parlamentar", a precizat ieri Varujan Vosganian. Mihail Vlasov nu a putut sa accepte votul de blam pe care i l-au dat liberalii ieseni si, in consecinta, in prezent se afla la Bucuresti pentru a inainta conducerii centrale a partidului o contestatie. Gestul egoist si disperat al avocatului pune in pericol soarta liberalismului la Iasi si risca sa conduca la aceeasi situatie care a constituit cauza esecului de la alegerile locale. Mai precis, in cazul in care contestatia lui Vlasov va fi acceptata, intreaga lista de candidati pentru alegerile parlamentare va fi refuzata. Cu numai cateva luni inaintea alegerilor locale, PNL Iasi a schimbat mai multi potentiali candidati pentru Primarie. Astfel, liberalii au anuntat, pe rand, drept candidati pentru functia de Primar al municipiului Iasi pe Camelia Gavrila, Emilian Eva si pe Relu Fenechiu. De asemenea, acelasi Vlasov a votat impotriva candidaturii din partea PNL pentru functia de primar a lui Dan Carlan. Astfel, municipiul Iasi a constituit singura pierdere notabila a Aliantei Dreptate si Adevar la nivel national. Acum, din cauza orgoliului lui Vlasov, PNL risca sa anunte iesenilor o noua lista de candidati pentru Parlament. Oricum, pozitia codasa a lui Mihail Vlasov pe liste a fost una meritata. "Situatia domnului Vlasov este una delicata. A obtinut un punctaj slab la criteriul activitate politica. Asta, din dorinta sa de a nu indeplini nici o functie in partid", a declarat ieri Relu Fenechiu, presedintele Organizatiei Judetene a PNL Iasi. Printre criteriile dupa care au fost alesi liberalii ieseni pentru listele de candidati s-au numarat si notorietatea nationala, credibilitatea in fata electoratului si puterea financiara de a sustine o astfel de campanie. Notorietatea de care dispune Mihail Vlasov este departe de a fi una pozitiva. Faptul ca astazi si maine avocatul iesean se afla la Bucuresti aruncand flacari pe nari pentru un loc eligibil pe listele parlamentare nu face decat sa puna in pericol soarta PNL Iasi la alegerile generale. Liberalii veritabili ai orasului Iasi, care oricand ar putea ocupa un loc in fata lui Mihail Vlasov, sunt Eugen Ticau, Radu Prisecaru, Camelia Gavrila sau Radu Precul.

Lista liberalilor

In urma analizarii criteriilor impuse si a votului manifestat de catre membrii Biroului Permanent Judetean al PNL, a fost luata decizia ca locurile eligibile pentru alegerile parlamentare sa fie ocupate, in ordine, de Relu Fenechiu, Cristian Adomnitei, Varujan Vosganian, Grigore Craciunescu si Gheorghe Cliveti. Mai mult, Vlasov se afla cu doua pozitii in urma fata de locurile considerate eligibile pentru alegerile din toamna. Astfel, avocatul iesean a fost devansat de Eugen Ticau, vicepresedintele Organizatiei Judetene a PNL. Mihail Vlasov nu are ce cauta pe locurile eligibile. "Lista este omogena si reuneste reprezentanti ai lumii academice, dintre oamenii de afaceri, tineri si reprezentanti din teritoriul judetului Iasi. Sunt convins ca judetul Iasi va fi centrul atentiei la alegerile din toamna", a declarat, ieri, Varujan Vosganian. Fiecare dintre persoanele ocupante ale pozitiilor eligibile pe listele liberalilor ieseni poate prezenta o strategie pentru comisiile pe care le vizeaza in Parlament, respectiv sanatate, invatamant, relatii externe sau integrare europeana.

Vlasov contra liberalilor

Avocatul Mihail Vlasov, prin contestatia pe care o face acum la conducerea centrala a partidului, nu este la prima dovada ca este impotriva liberalilor. Astfel, in preajma alegerilor locale, cand Relu Fenechiu candida pentru functia de primar, Vlasov se judeca in instanta cu acesta de la o suma de numai 450 Euro. Fenechiu a refuzat sa-i plateasca aceasta suma lui Vlasov. Magistratii de la Judecatoria Iasi au respins cererea de anulare formulata de reprezentantii grupului de firme Fene Grup SA, condus de fostul candidat liberal la Primarie, impotriva unei somatii de plata. La inceputul acestui an, judecatorii ieseni au admis somatia de plata formulata de Camera de Comert si Industrie (CCI) din Iasi, condusa de presedintele Vlasov, membru al Partidului National Liberal (PNL). Vlasov a aratat in fata judecatorilor ieseni ca, pe data de 23 iulie 2001, Fene Grup a semnat un contract cu CCI. Contractul respectiv era unul publicitar. In urma semnarii acelui act, Fene Grup urma sa aiba un anumit spatiu publicitar in publicatia "Lumea Oamenilor de Afaceri". Documentul in cauza urma sa ramana valabil pentru intreaga perioada in care firma condusa de Fenechiu facea parte din CCI. Totusi, avocatul Mihail Vlasov a subliniat faptul ca Fene Grup nu a achitat 18,5 milioane de lei din valoarea contractului semnat de cele doua parti. In ianuarie 2004, magistratii i-au dat dreptate lui Vlasov si au admis somatia de plata. Totusi, grupul de firme reprezentat de Relu Fenechiu a facut contestatie la aceasta decizie a judecatorilor ieseni. Reclamatii au considerat acea hotarare una nedreapta, dar si-au motivat firav contestatia, aratand ca intre cele doua parti a intervenit o compensatie legala. Magistratii nu au putut afla despre ce fel de "compensatie legala" este vorba, deoarece reprezentantii Fene Grup au omis sa specifice. Astfel, magistratii de la Judecatoria Iasi au hotarat sa respinga cererea de anulare a somatiei de plata, luand in considerare si pozitia reprezentantilor CCI.
(T.L.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1532 (s) | 22 queries | Mysql time :0.027334 (s)