News Flash:

Votul asupra moţiunilor PSD şi PNL va fi dat marţi, la pranz

22 Martie 2010
679 Vizualizari | 0 Comentarii
Votul asupra moţiunii simple depuse de PSD pe tema Muncii şi asupra celei depuse de PNL pe tema Sănătăţii a fost amanat pană marţi la pranz, la sesiunea de vot final, informează Mediafax. Moţiunea PSD, intitulată "Şeitan, un tsunami PDL care înghite salariile, pensiile şi locurile de muncă ale romanilor", a fost depusă de 52 de deputaţi social-democraţi.
Potrivit sursei citate, ministrul Muncii a declarat în plen că acuzaţiile din moţiunea PSD reprezintă "atacuri politicianiste total nefondate" şi a arătat că, în mandatul său, a promovat eliminarea inechităţilor din sistemul de pensii şi de asigurările sociale de stat.
Dezbaterea moţiunii PSD a început cu aproximativ o jumătate de oră întarziere faţă de programul stabilit iniţial al Camerei Deputaţilor, din cauza numărului redus de deputaţi prezenţi la şedinţă. Parlamentarii liberalii au anunţat că vor susţine demersul social-democrat chiar dacă cer şi PSD să-şi asume răspunderea "pentru perioada din 2009
în care s-a aflat la guvernare, alături de PDL, cand a girat, prin miniştrii săi, îngheţarea punctului de pensie precum şi legea salarizării unitar".
Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, participă la dezbaterea moţiunii simple depusă de PSD. La dezbaterea moţiunii simple şi-au anunţat prezenţa 221 de deputaţi.
Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, un lucru imposibil în momentul de faţă, cand PDL deţine majoritatea, alături de UDMR, grupul independenţilor şi cel al minorităţilor naţionale.
PNL a anunţat totuşi, luni, că deputaţii liberali vor vota în favoarea moţiunii simple depusă de PSD.
"PNL îşi exprimă în continuare protestul faţă de politicile sociale iniţiate, încă din 2009, de Guvernul Boc. Deşi acum se erijează într-un critic vocal al politicii sociale a actualei puteri, PSD trebuie să-şi asume răspunderea pentru perioada din 2009 în care s-a aflat la guvernare, alături de PDL. PSD a girat atunci, prin miniştrii săi, îngheţarea punctului de pensie precum şi legea salarizării unitare", se arată într-un comunicat de presă al liberalilor.
"Reglementările legii unice a salarizării promovate de Executiv precum şi prevederile legii pensiilor cu privire la modul de calcul a pensiei sau a majorării varstei de pensionare a femeilor sunt elemente cu care PNL nu poate fi de acord. PNL se pronunţă pentru asigurarea unei salarizări echitabile a personalului bugetar, precum şi pentru menţinerea prevederilor ca punctul de pensie să fie 45% din salariu mediu. Pentru toate aceste fapte, PNL consideră că votul pe care deputaţii liberali îl vor da, astăzi, pentru moţiunea simplă iniţiată de PSD este o atudine normală pentru un partid aflat în Opoziţie, un vot de blam împotriva Guvernului Boc-Udrea", se mai arată în document.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4127 (s) | 22 queries | Mysql time :0.294037 (s)