Eveniment-Social

Voucherele pentru hepatita C, epuizate la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi

Publicat: 10 nov. 2015
1

Bolnavii cu hepatita cronica C sau ciroza hepatica asteapta cu nerabdarea momentul in care vor putea incepe tratamentul cu noua terapie interferon free. Voucherele care au fost aduse la medicii specialisti din Spitalul de Boli Infectioase Sf. Parascheva din Iasi au fost epuizate. Atat iesenii, cat si bolnavii de hepatita C din judetele apropiate Iasului se deplaseaza la unitatea medicala pentru ridicarea voucherelor oferite pentru analizele gratuite, necesare intocmirii dosarului pentru aprobarea noului tratament. Foarte multi pacienti se prezinta la spital pentru a cere aceste vouchere, fara a sti criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca pentru acest tratament.

„Daca si pe vouchere se incadreaza la fibroza 4, se va face dosarul. Este inutil sa vina la spital, daca nu sunt in stadiu avansat. Trebuie sa se informeze, criteriile sunt publice. Nu are sens ca pacientul sa faca un drum din alte judete, daca stie ca nu se incadreaza. Fiind centru regional si faptul ca doar in centrele universitare se ofera aceste vouchere, toti pacientii din judetele Moldovei vin la spital”, a povestit conf. dr. Daniela Leca, managerul interimar al Spitalului de Boli Infectioase din Iasi. La aceasta unitate medicala din Iasi au fost oferite cate zece vouchere pentru fiecare medic sef de sectie care se ocupa de pacientii cu hepatita cronica C. Managerul spitalului a precizat ca, aceste vouchere din posesia medicilor specialisti au fost deja epuizate si ca se asteapta urmatoarea transa a acestora.

Citeste si: Iesenii cu hepatita C sunt interesati de voucherele pentru analizele medicale

„Voucherele s-au terminat, au fost deocamdata limitate, dar am inteles ca vor sosi in continuare altele, pentru ca a fost cerere foarte mare. In momentul in care se termina, sunt aduse altele. In ce ritm vor fi aduse, nu as putea sa spun, pentru ca nu depinde de noi”, a mai adaugat conf. dr. Daniela Leca. Medicii care se ocupa de pacientii bolnavi de hepatita C sunt aceiasi care s-au ocupat de la inceput de pacienti. Sunt foarte multi bolnavi care au experimentat tratamentul clasic cu interferon si nu au raspuns pozitiv acestuia, astfel ca medicii care isi cunosc pacientii si pe care i-au monitorizat le intocmesc dosarele pentru ca stiu in ce stadiu al fibrozei se afla.





Adauga un comentariu