Internet

Vrei sa afli cine te cauta pe Google? Un site poate sa te ajute

Publicat: 02 mai 2012

Daca ai fost recent la o intalnire personala sau de afaceri ori la un interviu pentru un loc de munca, cel mai probabil cineva te-a cautat pe Google.

Un site te poate ajuta sa vezi cine te cauta pe Google si, mai ales, poate modifica rezultatele afisate de motorul de cautare, ca sa faci o impresie buna.

Site-ul se cheama BrandYourself.com, iar primul pas este sa iti faci un cont. Cand cineva te va cauta pe Google, va ateriza si pe profilul tau de pe aceasta pagina, si poti afla date importante despre persoana respectiva, gratie unei noi functii lansate de site. BrandYourself le permite acum utilizatorilor sa descopere unde lucreaza vizitatorii profilurilor lor si unde se afla acestia.

Compania a construit o baza de date cu adresele publice de IP ale organizatiilor, pentru a oferi acest serviciu. Sistemul nu este, inca, unul perfect. E simplu sa afli adresele de IP in cazul companiilor mari, insa multe organizatii mici nu sunt listate.

Cofondatorul BrandYourself, Patrick Ambron, a declarat pentru mashable ca site-ul sau ii ajuta pe oameni sa-si faca o idee despre cine ii cauta si ii motiveaza sa isi updateze profilul si sa fie siguri ca fac cea mai buna impresie. El mai spune ca serviciul pe care il ofera este similar celor interne, puse la dispozitie de LinkedIn sau MyLife.



loading...

Adauga un comentariu