News Flash:

Ya lyublyu tebya!

10 Martie 2010
935 Vizualizari | 0 Comentarii
Vasile Salaru
Nicaieri în lume ziua de 8 martie nu e sarbatorita ca in Rusia! Miliarde de mimoze galbene, lalele, frezii sunt oferite de la elevii de gimnaziu pana la batranii generali cu mustati carunte domnisoarelor, doamnelor, mamelor, sotiilor, prietenelor si colegelor. De ziua lor, femeile din Rusia primesc declaratii de dragoste, admiratie, complimente, dar si recunoasterea generala a rolului lor in familie si societate.
La Moscova sunt minus 15 grade, gerul e patrunzator, iar lumina reflectata în albul zapezii e orbitoare. In regiunea Amur din estul extrem al Federatiei Ruse vantul puternic a adus din Mongolia nori cu nisip si praf ce au cernut zapada galbena.
Peste tot vezi numai zambete. Ziua nelucratoare, drept castigat din 1965, e plina de concerte si spectacole omagiale dedicate femeii. Sunt 100 de ani de cand Clara Zetkin a propus, la Copenhaga, la Conferinta Internationala a femeilor socialiste, instituirea "zilei luptei pentru drepturile femeilor". De atunci societatea a evoluat, iar dupa 1975, cand Organizatia Natiunilor Unite, la propunerea URSS, a recunoscut Ziua Internationala a Femeii, pe 8 martie sarbatorim primavara, iubirea, admiratia fata de femeie. Asta nu înseamna ca nu constientizam ca statul ar trebui sa lupte eficient împotriva mortalitatii materne, a violentei fata de femei si fete. Ne aducem de asemenea aminte ca numarul somerilor femei îl depaseste pe cel al barbatilor, ca sunt zone ale globului unde femeia e înca departe de a fi egala cu barbatul.
E dupa-amiaza. Moscovitele umplu cafenelele, se întalnesc cu prietene si rude mai îndepartate, fac planuri de viitor. Cele care aleg shoppingul au parte de reduceri substantiale si surprize din partea vanzatorilor. Chiar daca sunt obosite, caci sarbatoarea a început de vineri cu petreceri organizate de firme, multe doamne asteapta cu nerabdare show-ul promis pentru aceasta seara de cel mai în voga creator de moda rus, Valentin Yudashkin. Rusoaicele au cult pentru vestimentatie, machiaj, coafura, într-un cuvant pentru feminitate. Si sunt atat de delicate, romantice, sensibile încat este imposibil sa nu le admiri. Iar daca cunosti îndeaproape o moscovita, permanent îi declari: "Ya lyublyu tebya!"

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1383 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014280 (s)