National

Zapada i-a venit de hac prefectului de Botosani

Publicat: 18 dec. 2012
1

Ministrul Administratiei si Internelor (MAI), Mircea Dusa, a declarat, marti seara, ca i-a cerut prefectului de Botosani, Costica Macaleti, sa demisioneze, ca urmare a modului in care este gestionata problema deszapezirii in judet.

Ministrul Mircea Dusa a spus ca a pus la dispozitia prefectului de Botosani „tot ce a cerut” pentru deszapezire. Ministrul a amintit ca, in acest judet, sunt 27 de sate izolate, la care este posibil accesul cu utilaje grele.

La randul sau, Macaleti a afirmat ca, dupa ce a cerut ajutor, i-au fost trimise „freze vechi si defectate”.

Prefectul de Botosani a mai precizat ca, in prezent, sunt blocate trei drumuri nationale, iar in zonele cu viscol stratul de zapada ajunge la trei metri. Potrivit lui Macaleti, in Botosani nu sunt inregistrate cazuri de oameni inghetati.

Costica Macaleti a anuntat inca de duminica, la videoconferinta cu ministrul de Interne, Mircea Dusa, ca in judet 27 de localitati sunt izolate din cauza ninsorilor si viscolului.

El a aratat ca din cele 13 localitati nealimentate cu energie electrica, in trei comune s-a reluat alimentarea cu electricitate si ca se actioneaza in continuare la inca trei – patru comune.

„Probleme cu totul speciale nu avem. In total, sunt izolate 27 de localitati, insa nu exista cazuri deosebite sa nu se poata ajunge la sate, sa nu putem interveni. Primariile lucreaza in permanenta”, afirma prefectul de Botosani.

Intrebat atunci de ministrul Mircea Dusa daca, spre exemplu, masina de paine poate ajunge in aceste sate izolate luni dimineata, prefectul a raspuns ca numai cu freza in fata.

Macaleti mai informa atunci ca in Botosani au fost trimise o autofreza de la Cluj, una de la Bistrita si doua de la Bucuresti si ca atunci cand se va mai potoli vantul se va interveni pentru deblocarea drumurilor.

Luni, autoritatile locale anuntau ca peste 260 de persoane, proprietari de autoturisme sau pasageri in mijloace de transport in comun ramase blocate in nameti in judetul Botosani, au fost salvate de fortele de interventie care au actionat in situatiile de urgenta determinate de ninsorile abundente si vantul puternic din ultima perioada.

Potrivit autoritatilor judetene, pentru salvarea acestor persoane au intervenit pompieri, politisti, politisti de frontiera, lucratori la societatile de intretinere a drumurilor si autoritatile locale, iar persoanele respective au fost cazate in noaptea de duminica spre luni in scoli, spitale, dar si la persoane particulare din Botosani, Dorohoi, Gorbanesti, Hudesti, Darabani, Stefanesti, Paltinis, Romanesti, Stauceni, Trusesti si Vorniceni, unde, prin grija autoritatilor locale, li s-au asigurat conditii optime de cazare, hrana si ceai cald.

Luni dimineata, se circula in conditii de iarna pe doua drumuri nationale, respectiv Botosani – Iasi si Botosani – Suceava si pe un drum judetean Leorda – Bucecea – Hutani si se actioneaza cu 53 de utilaje pentru deblocarea drumurilor si redarea lor circulatiei rutiere.

Circulatia feroviara a fost intrerupta de duminica seara pe tronsonul Botosani – Leorda – Dorohoi, toate trenurile fiind anulate.

Luni seara, potrivit E.On Moldova, in judetul Botosani erau nealimentate cu energie electrica localitatile Mitoc, Horia, Crasnaleuca, Cotusca si Poiana.

La ora actuala, in judetul Botosani sunt inchise trei drumuri nationale, si anume DN24C Santa Mare – Stefanesti – Manoleasa – Radauti Prut, DN 29 Botosani – Ungureni – Saveni – Avrameni – Manoleasa si DN29A Dorohoi – Darabani – Radauti Prut, precum si 20 de drumuri judetene.

Sursa: rtv.net





Comentarii
Adauga un comentariu