News Flash:

Zarurile au fost aruncate

18 Aprilie 2006
807 Vizualizari | 0 Comentarii
Basarabenii sunt favoritii la Olimpiada Nationala de Matematica

•Dupa trei ore dedicate rezolvarii problemelor, elevii veniti din toate judetele Romaniei vor afla rezultatele finale in aceasta seara •Majoritatea profesorilor sustine ca elevii din Republica Moldova care participa la olimpiada sunt foarte buni

Lacrimi de tristete, dar si de bucurie au putut fi vazute pe chipurile participantilor la Olimpiada de Matematica, ieri dupa sustinerea probei din cadrul concursului. Cu speranta ca vor fi selectati in lotul care va sustine barajul pentru Balcaniada sau Olimpiada Internationala, concurentilor le-au placut subiectele date spre rezolvare. Cu alte cuvinte, olimpicii se asteptau la subiecte mult mai grele decat cele anuntate ieri. Dupa trei ore dedicate rezolvarii problemelor, elevii veniti din toate judetele Romaniei vor afla rezultatele finale in aceasta seara. De maine vor incepe barajele pentru selectarea olimpicilor care vor reprezenta Romania la Balcaniada si la Olimpiada Internationala. Oficialii implicati in olimpiada sustin ca bucurestenii sunt printre favoriti, deoarece lotul lor este cel mai mare, insa rumoarea cea mai mare o fac basarabenii. De asemenea, dintre candidatii repartizati la Colegiul National, doi nu au reusit sa ajunga la sustinerea probei. "Subiectele nu au iesit din tiparele existente intr-o olimpiada nationala. Credem ca au fost intr-o nota la care participantii se asteptau. In functie de rezultate, primii 50 de participanti capata dreptul de a participa la barajul pentru olimpiada internationala", a declarat Adrian Troie, inspector general de matematica din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii.

Spaima olimpicilor

In jurul orei 13.00, ieri, in fata Colegiului National peste 50 de profesori insotitori isi asteptau elevii. Cu sufletul la gura, fiecare era curios sa vada ce le-a picat olimpicilor si mai ales ce au putut rezolva. Printre profesorii insotitori rumoarea cea mai mare au facut-o elevii veniti din Republica Moldova. Practic, lotul basarabenilor poate fi considerat spaima olimpicilor. "Nu am aflat inca ce subiecte au avut de rezolvat. Daca stau asa mult inseamna ca lucreaza, nu au abandonat. Lotul copiilor din Republica Moldova este foarte bun, este singurul de care ne este teama. Copiii sunt exceptionali", a declarat Stefan Nitu, profesor venit cu lotul elevilor din Teleorman. Lotul basarabenilor este format din 9 elevi, dintre care doi, Alexandr Zamorzaev si Iurie Boreico, au premii la olimpiade internationale. "Sunt sclipitori, de mult nu au mai fost copii asa buni", a spus Dan Serbanescu, profesor la Colegiul Sfantul Sava din Bucuresti si liderul echipei care va pregati juniorii pentru balcaniada. Ieseanul Marius Pachitariu a spus la iesirea din concurs ca "Am facut tot. Daca nu am gresit nimic, iau 28 de puncte. Nu am avut inca timp sa verific toate rezolvarile". Un concurent mai mic decat ieseanul aflat in clasa a XII-a a spus la iesirea din sala ca se astepta la subiecte mult mai grele. "Am reusit sa rezolv subiectele. Nu mi s-a parut extraordinar de greu, dar ma asteptam la subiecte mult mai dificile", a spus Daniel Cazacu, elev in clasa a VII-a la Liceul Mihai Eminescu din Bucuresti.
Marilena ROJNITA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1466 (s) | 22 queries | Mysql time :0.025375 (s)