News Flash:

Zboruri spre Roma si Milano de la Iasi

5 Februarie 2010
1218 Vizualizari | 0 Comentarii
Aeroportul International Iasi s-ar putea imbogati cu doua noi curse internationale. Compania Carpatair intentioneaza sa introduca doua curse, una spre Roma si cealalta spre Milano, ambele cu plecare din Iasi. Reprezentantii companiei aeriene s-au intalnit zilele trecute cu presedintele Consiliului Judetean (CJ) Iasi, Constantin Simirad, cu care au discutat despre acest aspect. In cazul in care proiectul ar prinde contur, din luna mai vor fi introduse cele doua zboruri. "Am avut o discutie cu presedintele companiei Carpatair, care doreste sa mai aduca doua curse pe saptamana spre Roma si Milano. Noi vrem ca cele doua curse sa nu mai faca escale, sau in cel mai rau caz, la Craiova. Am vazut ca nu au pretentii exagerate si cred ca din luna mai am putea vorbi deja de acele zboruri", a spus Constantin Simirad, presedintele institutiei judetene. Pe de alta parte, acesta a mai spus ca inca nu a fost adusa in discutie problema preturilor biletelor. Simirad a aratat si ca cel mai important ramane zborul direct spre o alta destinatie, fara a se mai face si o escala. "Ceea ce ne bucura pe noi este ca putem evita drumul spre Bucuresti atunci cand plecam in strainatate. Nu am discutat inca de preturi, dar vor fi preturi convenabile din ce am vazut eu. Sunt sigur ca va fi foarte bine", a adaugat Constantin Simirad.

compania carpatair craiova
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1263 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020018 (s)

loading...