National

Zece pași pentru a fi fericit în viață

Publicat: 07 mart. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Zece pași pentru a fi fericit în viață
O femeie fericită

O idee esenţială pe care să o ţii minte? – „Judecă mai puţin, accepta mai mult”. Aceste sfaturi de viaţă nu sunt simple vorbe. Sunt acţiuni pe care oricare dintre noi le poate întreprinde pentru a trăi mai frumos şi mai împlinit, mai în conexiune cu cei dragi.

1. Ai încredere în karma
Când faci ceva pozitiv, fii gentilă şi oferă din toată inima ta şi nu pentru că ai aştepta ca în mod necesar, ceva bun să ţi se întâmple şi ţie mai târziu. Fii bună şi doar atât. Ai încredere în karma, că ceea ce este bun aduce cu sine bine.

2. Fă acte de voluntariat. Ajută-i pe ceilalţi
Orice clipă pe care o oferi voluntar, orice gest pe care îl faci din inimă pentru o cauză în care crezi, te va ajuta să fii mai fericită în viaţa ta. Gestul tău poate schimba viaţa unui om, mai mult decât crezi.

3. Îmbrăţişează-ţi emoţiile (Atâta vreme cât nu îi răneşti pe ceilalţi)
Da, suntem oameni şi simţim uneori fericire, alte ori frică, dezamăgirea, gelozia, pasiunea, iubirea… un spectru întreg de emoţii. Aceste emoţii ne fac mai umili, mai umani, mai toleranţi faţă de ceilalţi. De aceea trebuie să ne acceptăm mereu aşa cum suntem, cu emoţiile pe care le traversăm şi ceea ce ni se întâmplă. Doar că trebuie să fim conştienţi de noi înşine şi să nu îi rănim pe ceilalţi.

4. Gândeşte-te în fiecare zi la bine-cuvantarile tale… În fiecare zi!
Nimic nu avem de-a gata. Există mai mereu cineva care se afla într-o situaţie mult mai dificilă decât a noastră. Cel mai bine ar fi în schimb să ne gândim la toate lucrurile frumoase şi darurile pe care le-am primit! În fiecare zi.

5. Bucură-te de fiecare moment alături de cei dragi, ca şi când ar fi ultima ta clipă pe pământ
Spune-le şi arată-le dragostea ta celor pe care îi iubeşti. Sunt mulţi oameni pe care viaţa îi desparte fără ca ei să fi avut şansa să îşi ia rămas bun sau să îşi spună cât de mult se iubesc… Să ne bucurăm de cei pe care îi iubim!

6. Judecă mai puţin, acccepta mai uşor
… pentru că nimeni nu este perfect. Toată lumea are povestea sa, bătălia sa, pe care noi ceilalţi nu o cunoaştem. Să fim mai iertători cu cei din jur, să acceptăm mai uşor greşelile lor. Această atitudine ne va aduce mult mai multă mulţumire şi fericire în viaţă.

7. Meditează
Meditaţia – adică încercarea de a ne calma gândurile, de a sta în pace pentru câteva momente, de a ne bucura de natură şi de a ne elibera de orice fel de grijă – ne ajută să ne restabilim echilibrul interior şi să ne conectăm la corpul nostru. Fă-ţi din meditaţie o practică şi vei vedea cum armonia interioară îşi va face din ce în ce mai mult loc în viaţa ta.

8. Fă-ţi liste!
S-ar putea să sune puţin ridicol, dar este foarte important să structurezi lucrurile de care trebuie să te ocupi. Vei reuşi să te concentrezi mai bine şi să fii mult mai activă, şi să ai mai multă încredere în tine că vei reuşi orice îţi propui.

9. Găseşte-ţi o modalitate să îţi descarci emoţiile
Să acceptăm toate emoţiile pe care le avem este esenţial, dar nu suficient. Emoţiile copleşitoare ajung să provoace dezechilibre. Trebuie să găsim şi o modalitate prin care să ne eliberăm de ceea ce simţim. De exemplu practică de a ţine un jurnal este ajutătoare. Sau, pentru alte persoane, practicarea unui sport este ajutătoare. Alte persoane asculta muzică sau dansează. Tu cum îţi manifeşti emoţiile?

10. Şi… nu în ultimul rând: Urmează-ţi inima, dar ia-ţi şi capul cu tine!
Intreba-te de două ori dacă chiar ai nevoie de acea nouă pereche de pantofi. Întreabă-te de două ori dacă te întâlneşti cu acest bărbat fiindcă îţi place de el, în mod sincer sau fiindcă de fpat, în adâncul sufletului te simţi singură. Nu îţi pierde timpul cu greşeli care ar fi putut fi prevenite, reflectând mai mult asupra alegerilor tale. Încearcă să ai de fiecare dată conversaţii oneste cu tine însăţi.

Adauga un comentariu