Stiri si curiozitati

Zece semne că pisica ta e pe moarte: La ce trebuie să fii atent

Publicat: 10 sept. 2021
Pisică cu blana portocalie, care se ascunde sub o pungă de hârtie
Atunci când se îmbolnăvesc, pisicile au capacitatea de a ascunde acest fapt.

Te atașezi atât de mult de animalul tău de companie, încât ți-ai dori să trăiască veșnic. Cu toate acestea, sfârșitul va veni mai devreme sau mai târziu. De aceea, în rândurile următoare îți vom prezenta zece semne că pisica ta e pe moarte.

Atunci când se îmbolnăvesc, pisicile au capacitatea de a ascunde acest fapt. Astfel că, observarea unor mici modificări în comportamentul pisicii tale, te poate ajuta să îți dai seama dacă se apropie timpul să te desparți de ea.

Semne că pisica e pe moarte: Zece aspecte la care trebuie să fii atent

Deși nu este ușor să îți vezi pisica suferind, este necesar să fii atent la aceste semne: pierdere în greutate, lipsa poftei de mâncare, letargie, mobiltate scăzută, tendința de a se ascunde, aspectul neîngrijit, respirația anormală, nu o mai interesează jucăriile preferate, miros anormal, nu răspunde la tratamente.

Pierdere în greutate

Majoritatea pisicilor pierd în greutate când îmbătrânesc. Odată cu înaintarea în vârstă, organismul lor devine mai puțin eficient în digerarea alimentelor și asimilarea proteinelor, ceea ce duce la pierderea masei musculare. De aceea, chiar dacă mănâncă suficient, pisica nu acumulează kilograme.

De asemenea, scăderea extremă în greutate poate fi provocată de boli precum: cancer, hipotiroidism sau boli cronice renale.

Lipsa poftei de mâncare

Dacă pisica ta nu se simte bine, este posibil să nu vrea să mănânce. Totodată, administarea anumitor medicamente ar putea să îi influențeze gustul sau mirosul, făcând-o mai puțin interesată de mâncare. Încercați să-i încălziți mâncarea sau să adăugați o cantitate mică de sos de ton, pentru a-i intensifica mirosul și pentru a o atrage să mănânce.
Pe măsura ce pisica ta se apropie de finalul vieții, vei observa că refuză categoric să mănânce.

În plus, pisicile bolnave ar putea nici să nu mai bea apă. Acest lucru duce rapid la deshidratarea animalului de companie. Nu încercați să obligați pisica să bea apă, deoarece lichidul ar putea ajunge în trahee sau chiar în plămâni, provocând sufocare sau chiar pneumonie.

Letargie

Pe măsura ce pisica ta se pregătește să moară, nivelul ei de energie scade. Va fi mai puțin activă și va dormi din ce în ce mai mult. Unele pisici pot părea chiar deprimate.

Mobilitate scăzută

Pisicile au adesea o mobilitate scăzută, din cauza pierderii musculare și a durerii cauzate de artrită sau a altor probleme de sănătate. Slăbiciunea este progresivă și veți observa cum pisica nu mai poate sări suficient de sus sau nu mai poate urca scările.

În cazul în care pisica suferă de artrită, medicul veterinar vă poate prescrie medicamente pentru durere.

Tendința de a se ascunde

Pisicile se ascund tot timpul în locuri mici și întunecoase, însă când li se apropie sfârșitul aleg să se ascundă în locuri noi și refuză să iasă, chiar și când se apropie orele de masă.

Semne că pisica e pe moarte: Aspectul neîngrijit

Când pisicile nu se mai simt bine, încetează să se mai îngrijească. Acest lucru duce la o blană dezordonată, cu aspect gras, murdar. Pisicile cu părul lung pot dezvolta câlți, la nivelul abdomenului, în zona cozii sau în spatele urechilor. De asemenea, pisica poate prezenta mătreață excesivă sau piele descuamată.

Dacă pisica ta o va tolera, îngrijirea blândă cu o perie moale o poate ajuta să se simtă mai bine.

Respirația anormală

Plămânii pisicii sunt controlați de mușchi și nervi, iar aceștia nu sunt imuni la deteriorare, pe măsură ce pisica îmbătrânește. Astfel, respirația sa poate fi încetinită sau accentuată, fără vreun motiv. Pentru perioade scurte de timp, respirația pisicii se poate opri, ca mai apoi să înceapă din nou.

Semnele dificultății de respirație includ respirația cu gura deschisă, întinderea capului și a gâtului și mișcări abdominale rapide, în timp ce respiră. Dacă sesizați oricare dintre aceste simptome, pisica se luptă să introducă oxigen în organism și trebuie să o duceți, de urgență, la medicul veterinar.

Nu o mai interesează jucăriile preferate

Pe măsură ce sănătatea pisicii tale se deteriorează, ea își va pierde interesul pentru lucrurile pe care le-a adorat cândva. Poate că nu mai este atrasă de jucăriile ei sau poate că nu mai vrea să mănânce ceea ce îi plăcea până nu de mult. Dezinteresul față de cei din jur și lipsa de bucurie pentru lucrurile pe care le-a iubit, ar putea să te ducă cu gândul că este gata să părăsească această lume.

Are un miros anormal

Pe măsură ce pisica se apropie de sfârșitul vieții, ea poate dezvolta un miros anormal al corpului. Acest lucru se datorează descompunerii țesuturilor și acumulării de toxine în organism. Mirosul poate varia în funcție de starea de sănătate. Pisicile care se confruntă cu diabet pot avea un miros dulce bolnav, iar pisicile cu insuficiență renală pot avea respirație care miroase a amoniac.

Semne că pisica e pe moarte: Nu răspunde la tratamente

Multe dintre bolile care afectează pisicile pot fi controlate cu ajutorul medicamentelor. Pisica ar putea ca, odată cu trecerea timpului, să nu mai răspundă la tratamente, semn că organismul ei se pregătește să cedeze.

Important de precizat este că aceste zece semne sunt doar orientative și nu se aplică în toate cazurile. Este esențial să mergeți la medicul veterinar de fiecare dată când sesizați un comportament diferit la pisica dumneavoastră. Nu orice simptom pe care îl are poate reprezenta că pisica e pe moarte, ci poate că doar suferă de o boală, care poate fi tratată cu ușurință.





Adauga un comentariu