National

Zeci de amenzi la o înmormântare unde nu s-au respectat regulile sanitare

Publicat: 11 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Zeci de amenzi la o înmormântare unde nu s-au respectat regulile sanitare
Amenzi date la o înmormântare unde nu s-au respectat regulile sanitare

Zeci de amenzi au fost aplicate în week-end la o înmormântare unde nu s-au respectat regulile sanitare. La înmormântarea ce a avut loc la Feteşti, oamenii legii din Feteşti, însoţiţi de mascaţi după ce au aflat că participau şi urmau să ia parte un număr mare de persoane.

Având în vedere natura evenimentului, la faţa locului au acţionat poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Feteşti, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Ialomiţa, poliţişti locali şi jandarmi ialomiţeni.

În urma celor constatate, au fost aplicate 31 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 12.800 de lei, din care 28 conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, 2 amenzi la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială precum şi o sancţiune pentru nerespectarea legislaţiei rutiere conform la O.U.G.195/2002.

Amenzi de peste 58.000 de lei în contextul stării de alertă

În perioada 09-10 ianuarie, poliţiştii ialomiţeni au efectuat verificări la 25 de societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate de pe raza judeţului.

De asemenea, în cadrul activităţilor desfăşurate, efectivele angrenate au verificat şi pieţele, restaurantele, centrele comerciale şi zonele unde se formează aglomerări de persoane, fiind legitimate peste 1700 de persoane.

Pe parcursul weekend-ului au fost aplicate 251 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 58.750 de lei în contextul stării de alertă, atât pentru nerespectarea măsurilor de izolare, cele de protecţie individuală, cât şi pentru nerespectare interdicţiilor privind circulaţia pe drumurile publice.

Amenzi date de polițiștii ieșeni

Polițiștii, sub autoritatea Instituției Prefectului, au desfășurat noi acțiuni de verificare în ultima perioadă în zone aglomerate și în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19. La activitățile desfășurate au participat peste 290 de polițiști și polițiști locali și au fost verificate 45 de societăți comerciale și 20 de mijloace de transport persoane, în total fiind legitimate 1.920 de persoane. În urma neregulilor constatate pe parcursul acțiunilor au fost date 55 de amenzi, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (nepurtarea măștii de protecție). De exemplu, un tânăr, din municipiul Iași, a fost amendat, conform Legii nr. 55/2020, deoarece nu a respectat măsura de protecție individuală, adică nu a purtat masca de protecție în municipiul Iași.

Controalele vor continua în perioada următoare în tot județul Iași

Polițiștii au făcut și vor mai face controale în toate zonele din județ. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au transmis câteva recomandări care trebuie respectate în perioada aceasta.

„Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Reamintim că, în conformitate cu prevederile Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr.13/31.08.2020, portul măștii de protecție este obligatoriu pe raza întregului județ, inclusiv în spațiile deschise, sancțiunea pentru această abatere fiind cuprinsă între 500 și 2.500 de lei”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Iași.

În continuare trebuie respectate măsurile de distanțare fizică

În urma pandemiei de coronavirus, cetățenii trebuie să respecte mai multe reguli, printre care și distanțarea fizică. În Iași terasele sunt deschise, iar în unele cazuri aceste măsuri nu sunt respectate. De aceea, oamenii legii continuă să desfășoare acțiuni de control și în următoarea perioadă. Cei care sunt prinși încălcând legea pot primi sancțiuni contravenționale, iar în unele cazuri se poate ajunge până la deschiderea unui dosar penal. Până în acest moment cele mai bune metode de a evita infectarea sunt distanțarea fizică și igiena.

Adauga un comentariu