Eveniment-Social

Zeci de elevi din toata tara participa la Tabara Nationala de Reviste Scolare si Jurnalistica

Publicat: 21 iun. 2015
1

La finalul acestei luni, judetul Iasi este gazda zecilor de copii din toata tara care participa la Tabara Nationala de Reviste Scolare si Jurnalistica. Ajuns la cea de-a XVIII-a editie, evenimentul are loc la Tabara Muncel si se deruleaza pana pe 25 iunie. Tinerii „ziaristi” sunt reprezentanti ai revistelor laureate la Concursul National al Revistelor Scolare, organizat de Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice (MECS), în parteneriat cu Palatul National al Copiilor. „În urma evaluarii, la concursul national, judetul nostru are 16 reviste laureate printre care: Hasdeenii 22 – Scoala Gimnaziala B.P. Hasdeu, Culorile cuvintelor – Scoala Gimnaziala Stefan Bârsanescu, Corolar – Colegiul National Costache Negruzzi, Alecart Colegiul National de Arta Octav Bancila, Spre lumina – Colegiul National, Hermes 2000 – Liceul Tehnologic Economic Virgil Madgearu sau EcoWorld – Liceul Teoretic Dimitrie Cantemir, Iasi”, au transmis organizatorii.

Evenimentul se deruleaza prin coordonarea si implicarea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) si a Directiei Judetene pentru Sport si Tineret (DJST), prin directorul executiv Dan Statescu. „Timp de cinci zile, tinerii ziaristi vor avea prilejul de a scrie articole despre problemele care îi framânta, de a analiza si propune solutii pentru lumea viselor lor pe care o vor prezenta în revista taberei: Muncel – Ucenicia jurnalismului. Ne dorim ca si în acest an tabara sa devina un laborator al imaginatiei, al încrederii în propriul talent, al curajului de a cauta si a spune adevarul, un loc în care sinceritatea specifica vârstei sa fie ingredientul exprimarii directe”, a transmis si prof. Alla Apopei, inspector pentru activitati extrascolare la ISJ.

Citeste si: Tabara de reviste scolare si jurnalism la Palatul Copiilor Iasi





Adauga un comentariu