Local

Zeci de firme vor bani de la Remina. Datoriile sunt foarte mari

Publicat: 29 feb. 2016
1

@ Desi a beneficiat de finantari europene, cunoscuta firma de panificatie a fost ingenunchiata de un credit bancar

Un tabel preliminar al datoriilor SC Remina SRL Podu Iloaie arata ca firma a reusit sa intre in insolventa datorita ratelor restante a unui credit bancar contractat de la Banca Comerciala Romana. Astfel, potrivit acestui tabel preliminar al createlor, valoarea datoriilor firmei se ridica in prezent la suma de 631.978  lei, cea mai mare suma fiind revendicata de BCR, care a solicitat sa fie inscrisa la masa credala cu suma de 427.111 lei. Urmeaza Directia Regionala de Finante– 78.125 lei si alte aproape 20 de persoane fizice si juridice care solicita sume mai mici decat cele precizate anterior. Insolventa acestei firme este suprinzatoare, avand in vedere ca societatea comerciala a beneficiat in anul 2006 de o finantare europeana alocata prin programul SAPARD. Pentru a asigura cofinantarea proiectului european, societatea a contractat un credit bancar pe care nu a reusit sa-l ramburseze integral. Conform sentintei de deschidere a procedurii insolventei, valoarea creditului restant catre BCR se ridica la 322.977 lei, dar iata ca banca a solicitat sa fie inscrisa la masa credala cu o suma mult mai mare, si anume 427.111 lei. In luna noiembrie, cand creditorii solicitau judecatorilor sa dispuna intrarea in insolventa a firmei, datoriile pe termen scurt ale firmei erau de 296.788 lei, si erau reprezentate de datorii catre furnizori, in suma de 94.612 lei, obligatii catre bugetul consolidat al statului si bugetele locale, in suma 91.220 lei. De asemenea, firma avea salarii restante in suma de 24.188 lei si avea de achitat ratele lunare la banci, in suma de 31.768 lei. Inainte de inregistrarea acestui declin, societatea a inregistrat treptat o scadere a cifrei de afaceri si implicit a veniturilor. Astfel, în anul 2012, veniturile realizate de Remina SRL au fost în suma totala de 1.429.446 lei, iar în anul 2015 au fost de numai 1.234.650 lei. In aceasta perioada, societatea a înregistrat o diminuare a numarului mediu a personalului salariat, de la 31 de angajati înregistrat în anul 2012, la un numar mediu de 19 salariati în anul 2015.  





Adauga un comentariu