Actualitate

Zeci de mii de doze de vaccin Johnson&Johnson au intrat în România. La Iaşi vor ajunge 9.600 – VIDEO

Publicat: 12 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Zeci de mii de doze de vaccin JohnsonJohnson au intrat în România. La Iaşi vor ajunge 9.600 - VIDEO
Aceștia au refuzat să îi ofere documentul, argumentând faptul că sistemul nu îl poate emite din cauza faptului că este minoră

54.000 doze de vaccin de la Johnson&Johnson au intrat miercuri, 11 mai 2021, în România. Dozele vor ajunge joi la Institutul „Cantacuzino” și de acolo vor fi distribuite în țară. Cele mai multe seruri ajung în Brașov, Cluj și Iași.

Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.

Ulterior, dozele de vaccin vor fi distribuite astfel:

– Centrul Național de Stocare București: 6.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Brașov: 9.600 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Cluj: 9.600 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Constanța: 7.200 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Craiova: 7.200 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Iași: 9.600 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 4.800 doze.

Până în prezent, 108.000 de doze Janssen au fost recepționate, iar 8.651 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației, precizează Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Adauga un comentariu