Local

Zeci de mii de fermieri din Iasi, pacaliti cu subventii

Publicat: 12 dec. 2014
1

@ „Pana in prezent nu cred ca s-a primit vreun ban pentru ca deciziile de plata se transmit de la nivel central. Noi am demarat procedurile pentru efectuarea platilor”, a declarat Sergiu Jitareanu, director al APIA Iasi

Desi ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a anuntat in luna noiembrie ca toti fermierii vor primi pana la sfarsitul acestui an restul de bani din subventiile pentru terenurile pe care le lucreaza, niciun ban nu a intrat in conturile lor. Daniel Constantin, ministrul Agriculturii a anuntat ca plata pe suprafata acordata din fonduri europene si de la bugetul national, respectiv inca 90 de euro pe hectar, va fi livrata fermierilor incepand cu data de 1 decembrie, pe langa cei 65 de euro pe care i-au primit in avans in luna octombrie. Cu toate acestea, niciunul dintre cei 25.000 de fermieri din judet nu au primit banii, iar platile nu au fost facute nici in celelalte judete.

Cuantumul pentru plata SAPS Campania 2014 este de 156,89 euro/ha potrivit Hotararii de Guvern nr. 863/2014, privind stabilirea pentru anul 2014 a cuantumului platilor directe unice pe suprafata, platilor separate pentru zahar si platilor specifice pentru orez, care se acorda in agricultura in sectorul vegetal, la care se va aplica un coeficient de reducere liniara care va asigura incadrarea in plafonul alocat de Comisia Europeana. Reprezentantii Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura (APIA) Iasi, institutia care acorda acesti bani, sustin ca fermierii vor primi restul de plata anul viitor.

„Perioada in care efectueaza platile este decembrie 2014 – iunie 2015. Pana in prezent nu cred ca s-a primit vreun ban pentru ca deciziile de plata se transmit de la nivel central. Noi am demarat procedurile pentru efectuarea platilor”, a declarat Sergiu Jitareanu, director al APIA Iasi.

Bugetul alocat pentru aplicarea schemei de plata unica pe suprafata (SAPS) se ridica la peste 1,36 miliarde de euro (peste 6 miliarde de lei) pentru toti fermierii din tara. Pentru acordarea sprijinului suplimentar de care vor beneficia cultivatorii de sfecla de zahar s-au alocat înca 8 milioane de euro ( 35.643,236 mii lei), în vreme ce alte 3 milioane de euro (13.230,60 mii lei) au fost bugetate pentru aplicarea schemei de plata pentru orez din zonele defavorizate, altele decât zona montana.





Adauga un comentariu