News Flash:

Zeci de mii de pelerini, la moastele Sf. Parascheva

12 Octombrie 2010
3175 Vizualizari | 1 Comentarii
Peste 70 de mii de pelerini au trecut, pana in prezent, pe la moastele Sfintei Cuvioase Parascheva si ale Sfantului Maxim Marturisitorul, depuse in fata Catedralei Mitropolitane din Iasi. Numai ieri, la orele pranzului, peste 40.000 pelerini trecusera prin fata sfintelor moaste. Cum randul a inaintat repede, numarul pelerinilor aproape s-a dublat spre seara. Sarbatoarea Sf. Cuvioase Parascheva, care a debutat la sfarsitul saptamanii trecute, a atras si pelerini din afara granitelor tarii. Ieri, un grup de 60 persoane din Macedonia au trecut pe la sfintele moaste, pentru a se ruga si a se inchina la raclele cu cei doi sfinti. "Pana in prezent, au trecut cateva zeci de mii de pelerini prin fata sfintelor moaste. Organizarea a decurs foarte bine pana acum, nu am intampinat probleme, credinciosii au inaintat in ordine. Randul masoara acum (ieri la pranz - n.r.) aproximativ 300 metri, iar aproape 2.000 de pelerini asteapta sa se inchine la moastele celor doi sfinti", a spus cpt. Mihai Cojocaru, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Iasi. Sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva va atinge varful in cursul zilei de joi, cand, la Iasi, sunt asteptati alti cativa zeci de mii de pelerini. Joi, 14 octombrie, va avea loc Sfanta Liturghie, practic, momentul central al Sarbatorii Sf. Parascheva. Pe langa zecile de mii de pelerini, la Iasi sunt asteptati si cativa politicieni de la nivel central, dar si Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

pelerini
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Blondy  | #194688
How neat! Is it really this silpme? You make it look easy.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4474 (s) | 22 queries | Mysql time :0.318800 (s)