National

Zeci de oameni evacuați, după ce o femeie a anunțat că aruncă blocul în aer – VIDEO

Publicat: 14 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Zeci de oameni evacuați după ce o femeie a anunțat că aruncă blocul în aer - VIDEO
O femeie de 60 de ani, din Năvodari, județul Constanța, a sunat, miercuri, la 112 și a amenințat că aruncă blocul în aer. Pompierii au evacuat 30 de persoane, care erau în locuințe, pentru ca viața să nu le fie pusă în pericol

O femeie de 60 de ani, din Năvodari, județul Constanța, a sunat, miercuri, la 112 și a amenințat că aruncă blocul în aer. Pompierii au evacuat 30 de persoane, care erau în locuințe, pentru ca viața să nu le fie pusă în pericol.

Pompierii din cadrul ISU Constanța au primit un apel pe numărul unic de urgență 112 de la o femeie de 60 de ani, din Năvodari, care a amenințat că aruncă blocul în aer, scrie Mediafax.ro.

„Am intervenit în localitatea Năvodari, acolo unde o femeie amenința că ar arunca blocul în aer prin apel la 112. La fața locului au fost alocate de îndată un echipaj de terapie intensivă mobilă, un echipaj de prim ajutor și o mașină de stingere. Colegii au pătruns în apartament, au identificat femeia. Odată sosiți la fața locului, după realizarea recunoașterii în teren toate persoanele din bloc au fost evacuate pentru a fi în siguranță”, au spus reprezentanții ISU Constanța.

Femeia a fost evaluată medical, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean Constanța.

Cele 30 de persoane evacuate din bloc s-au putut întoarce în locuințe în siguranță.

Adauga un comentariu