Actualitate

Zeci de poliţişti au fost săltaţi de mascaţi! Controale și acuzaţii de corupţie la IPJ Sibiu, după ce oamenii legii îi ” iertau ” pe șoferi în schimbul unor donații

Publicat: 19 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Zeci de poliţişti au fost săltaţi de mascaţi Controale și acuzaţii de corupţie la IPJ Sibiu după ce oamenii legii îi  iertau  pe șoferi în schimbul unor donații
Polițiștii rutieri au fost săltați de mascați după ce aceștia îi iertau pe șoferi în schimbul unor donații

În această dimineaţă, procurorii au efectuat mai multe descinderi la zeci de poliţişti din cadrul IPJ Sibiu. Vorbim despre faptul că sunt acuzaţii de corupţie în cadrul Poliţiei Rutiere Sibiu. Conform anchetatorilor, 25 de poliţişti au fost ridicați şi duşi la secţie pentru audieri.

Se pare că există un dosar penal deschis după ce a fost formulat un denunţ. Sesizarea a fost din oficiu iar, conform procurorilor, mai mulţi poliţişti treceau cu vederea greșelile unor şoferi care făceau sponsorizări la echipa de fotbal IPJ Sibiu.

Zeci de poliţişti implicaţi într-un dosar de dare și luare de mită

Vorbim despre una dintre cele mai mari acţiuni de acest fel din România ultimului an. Mai mulţi poliţişti au fost săltaţi de mascaţi şi duşi la audieri pentru mai multe fapte de luare de mită. Vorbim despre faptul că, conform procurorilor, poliţiştii îi iertau pe şoferii care încălcau regulile de circulaţie în schimbul unor donaţii către echipa de fotbal a IPJ Sibiu.

„Din cercetările efectuate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, delegate a efectua acte de urmărire penală în cauză, s-au reținut următoarele:

În urma probelor administrate în cauză, și în special a datelor rezultate din punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică a rezultat presupunerea rezonabilă cu privire la comiterea mai multor infracțiuni de corupție, de serviciu și de fals, de către agenții de poliție rutieră din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, care:

– în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în mod repetat, din cursul anului 2019 până în prezent, au pretins și au primit diverse sume de bani (cuprinse între 50-500 lei), foloase materiale sau alte servicii, cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu ale acestor funcționari publici, pentru a nu constata faptele contravenționale comise de conducătorii auto contravenienți și nu le aplică sancțiuni contravenționale sau pentru a le aplica sancțiuni mai ușoare, consemnând astfel cu ocazia întocmirii proceselor verbale date nereale;

Polițiștii au pretins mai multe sume de bani

Conform documentului dat publicării de autoritățile române, polițiștii au pretins mai multe sume de bani pentru a nu le aplica sancțiuni celor prinși că au încălcat codul rutier:

– au pretins diverse sume de bani de la persoanele pe care le-au oprit în trafic pentru săvârșirea unor abateri la regimul rutier, în scopul de a nu le aplică sancțiuni contravenționale, solicitându-le totodată acestor conducători auto ca sumele de bani să le fie remise sub forma unei sponsorizări în contul Asociației Internaționale a Polițiștilor (Internaţional Police Association – I.P.A.) – Regiunea 1 Sibiu.

– în exercitarea atribuțiilor de serviciu, deși au constatat săvârșirea de către conducătorii auto a unor contravenții privind circulația pe drumurile publice, nu au aplicat acestora sancțiunea contravențională corespunzătoare și nici sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, încălcând astfel dispozițiile art. 26 alin. 1 pct. 12 din Legea nr. 218/2002, republicată, și anume de a constata contravenții și aplică sancțiuni contravenționale, și dispozițiile art. 2 din OUG 195/2002, privind obligația de a lua măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice;

Polițiștii rutieri și-au încălcat atribuțiile de serviciu

– și-au încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de art. 26 alin. 1 pct. 12 din Legea nr. 218/2002, republicată, și anume de a constata contravenții și aplică sancțiuni contravenționale, potrivit legii, reținând alte abateri contravenționale în procesul verbal, neconforme cu realitatea, și aplicând altă sancțiune decât cea corespunzătoare faptei contravenționale comise de conducătorul auto oprit în trafic, în sensul că nu au luat măsurile legale ce se impun față de acesta, conform O.U.G. 195/2002, inclusiv suspendarea dreptului de a conduce autoturisme.

– acționând cu intenție, au falsificat mai multe procese verbale de constatare a contravenției cu prilejul întocmirii acestora, completându-le cu date neconforme cu realitatea, în absența contravenientului, semnând aceste procese verbale în locul „contravenientului”, prin prin contrafacerii subscrierii/falsificarea semnăturii și producând prin aceasta consecințe juridice pentru persoanele în locul cărora au semnat.

Nu este singurul caz de corupție în Poliția Română

De exemplu, în urmă cu ceva timp, la nivel de Suceava, oamenii legii au fost acuzați de faptul că emiteau permise de conducere în condiții ilegale. De altfel, noul șef de la Permise și Înmatriculări Suceava a fost reținut fiind bănuit că a luat mită, a cumpărat influența unui consilier județean pentru a fi renumit pe funcție și a intrat ilegal în baza de date a MAI.

Procurorii DNA au spus la acea vreme că doar într-o singură zi cei din Suceava au emis nu mai puțin de 20.000 de permise.

Adauga un comentariu