Actualitate

Zeci de saci cu echipamente de la spitale aruncate pe câmp, lângă București. Polițiștii au deschis dosar penal – FOTO

Publicat: 22 mai 2020

Zeci de saci umpluți cu deșeuri medicale, respectiv seringi, perfuzii și alte echipamente medicale, au fost descoperite pe un câmp din afara Bucureștiului.

Polițiștii din județul Ilfov au deschis un dosar penal pentru nerespectarea măsurilor obligatorii de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase.

”În urma unei sesizări telefonice, referitoare la abandonări de deşeuri medicale pe un teren aflat pe teritoriul comunei Dobroeşti, judeţul Ilfov, comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu- Comisariatul Judeţean Ilfov s-au deplasat la faţa locului în data de 14.05.2020.
Pe teren erau abandonate deşeuri medicale, ambalate în saci specifici pe care existau etichete cu numele expeditorului, respectiv câteva spitale aflate pe teritoriul municipiului Bucureşti, pe unele existând inclusiv data colectării 12.05.2020 , deşeuri constând în seringi, perfuzii și alte deșeuri spitalicești.

Având în vedere că autorul faptei era necunoscut, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu- Comisariatul Judeţean Ilfov au impus UAT Dobroeşti ca măsură contactarea unui operator autorizat de deşeuri medicale în vederea ridicării şi eliminării acestora conform L211/2011si HG 1061/2008 , măsura cu termen 14.05.2020. În urma acestei măsuri, deşeurile medicale au fost ridicate de către un operator autorizat,UAT Dobroeşti asigurând paza zonei până în momentul ridicării acestor deşeuri.

Totodată, a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către poliţiştii din cadrul IPJ Ilfov-Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea măsurilor obligatorii de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase.”, se arată într-un comunicat transmis de Gardă de Mediu Ilfov.




Adauga un comentariu