News Flash:

Zeciu va publica lista rusinii

9 August 2004
1197 Vizualizari | 0 Comentarii
•Listele iesenilor care nu au platit taxa de salubritate vor fi afisate la parterul blocurilor

Locatarii din blocurile cu datorii catre SC Salubris SA Iasi vor fi instiintati prin afise puse la scarile blocurilor de suma exacta a debitului. Aceasta masura va fi luata deoarece, dupa cum afirma Dorinel Zeciu, directorul SC Salubris SA, este posibil ca locatarii blocurilor sa fi platit datoriile, dar sa nu stie ca Asociatia lor are in continuare datorii catre societatea comerciala. "Poate locatarii nu stiu ca blocul lor are datorii, chiar daca ei au platit. Acest fenomen se intampla atunci cand administratorii asociatiilor de proprietari platesc cu banii pe care i-au primit de la locatari dupa bunul plac, unde au ei prioritate, si nu exact pentru ce a platit ieseanul", a declarat Dorinel Zeciu.
Acesta s-a referit la faptul ca unii administratori incaseaza de la locatari taxa de salubritate si platesc facturile emise de ceilalti furnizori de utilitati, cum ar fi RAJAC sau SC CET Iasi SA. Iesenii trebuie sa stie ca vor fi dati in judecata pentru neplata facturilor, chiar daca in unele cazuri nu este vina lor. Aceasta este singura posibilitate de a recupera banii de la datornici pe care o poate aplica conducerea Salubris SA, deoarece nu poate ameninta cu sistarea serviciilor, fiind interzis prin lege. "Nu le cer sa plateasca tot odata. Eu ii chem la esalonarea datoriilor, macar sa se intereseze de situatie si cum poate fi rezolvata", a afirmat directorul Zeciu. In aceasta perioada, Salubris SA Iasi are 584 de dosare cu asociatii de proprietari date in judecata pentru neplata serviciilor. Cea mai mare datorie pe care o are de incasat SC Salubris SA este de la o asociatie de proprietari din cartierul Nicolina 1, in valoare de peste 254 milioane lei.
Ana-Maria CHITIGA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1284 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014951 (s)