Cancan ultimă oră

Zi cu ghinion pentru Smiley! Artistul a fost oprit în trafic și testat cu aparatul DrugTest. Iată prima reacție a acestuia

Publicat: 19 aug. 2020
ALT=«Smiley a fost sancționat după ce a fost suprins cu peste 150 kilometri la oră pe Autostrada Soarelui»
Smiley a fost sancționat după ce a fost suprins cu peste 150 kilometri la oră pe Autostrada Soarelui

Zi cu ghinion pentru Smiley. Îndrăgitul cântăreț a fost amendat astăzi de polițiștii rutieri după ce a fost surprins pe Autostrada Soarelui (A2) gonind cu peste 150 de kilometri la oră. Alături de cântăreț, în autovehicul se afla și iubita acestuia, Gina Pistol. Din cauza faptului că în proximitatea mașinii se aflau și câțiva jurnaliști, aceasta a părut destul de stânjenită de incident.

Deși a fost oprit pentru viteză, Smiley a fost testat de către oamenii legii cu aparatele DrugTest și etilotest. Rezultatul ambelor teste a fost negativ. Totuși, artistul, pe numele său real Andrei Tiberiu Maria, a fost sancționat cu 580 de lei și trei puncte de penalizare.  Imediat după ce a primit procesul verbal de sancțiune, cântărețul s-a urcat la volanul bolidului său și și-a continuat drumul spre una dintre stațiunile de la malul Mării Negre. Cel mai probabil, îndrăgitul cuplu se va relaxa câteva zile în briza mării.

Smiley, mesaj pentru fani după incidentul petrecut pe Autostrada Soarelui

De-a lungul timpului, Smiley a demonstrat că își iubește și respectă fanii. După ce a fost sancționat pentru că a încălcat legislația rutieră, artistul a postsat un mesaj pe o rețea de socializare prin care și-a cerut scuze pentru exemplul negativ pe care l-a oferit și, totodată a vorbit despre importanța respectării regulilor în societate.

„Aş vrea să aflaţi asta de la mine. Am fost testat antidrog de către Poliţia Romana care organizează filtre în drum spre mare. Desigur că am ieşit negativ. Din păcate, am picat un alt test: cel de viteză. Am depăşit viteza legală de pe autostrada cu aproape 25 km/h. Am luat amendă, aşa cum era firesc, însă îmi pare rău, în primul rând, pentru că am dat un exemplu prost. Sunt un om care crede în reguli şi în necesitatea respectării lor, ceea ce vă îndemn pe toţi să faceţi pentru siguranţă, normalitatea şi liniştea noastră a tuturor”, se arată în mesajul postat de artist.





Adauga un comentariu