Bursa Barfelor

Zile de scandal la vârful Iașului. Vise de funcții în partidoi

Publicat: 12 ian. 2021

Babetele cele hâtre vă mai povestesc o treabă cu un vasilică din administrația de prin târg, așa ca să fie lucrurile clare. E vorba de Mirciulică Labolache, ales al pezedeului în cejău. Ei bine, Mirciulică a încercat el negocieri subtile ca să îi iasă pasența prin niște concilii de administrație ale giudețului. Cum treaba nu s-a așezat, a ajuns să scuipe la vârful giudețului, primind ordin de la Arăgăzel Pompa să facă tărăboi oriunde și oricând. A ajuns să promită cursă cu taxiul moca, numai să pupe postul care trebuie. Cum funcțiile s-au dat, Mirciulică îi sapă și pe ai lui din partidoi. Cică a băgat vreo două strâmbe deja, doar-doar o să-i fie bine ca să nu-i fie rău. De acuma, noi stăm aproape cu urechile ciulite, că se anunță panaramă la partidoi. Babetele și-au pregătit ceaiul și pastilele și vă anunță cum au ceva noutăți.





Comentarii
  • Acest excrement social, mincinos, laudaros , si parvenit, se crede înțelept (ca orice prost dealtfel). Nu ratează nici o ocazie să debiteze tot felul de tîmpenii, lucruri care i se par a fi interesante. Deși se face de ras de fiecare dată, continua sa siluiască limba română . Si ii place al dracului să se audă vorbind.
    Va veni o zi cand il vor lua cu masina de la ecarisaj si ori il duce la Tomești la padoc. Ori daca i se vor face mila de el, pe șoseaua Bucium pentru tratament. Si asta doar dacă mai da semne ca ar mai putea fi salvat.

Adauga un comentariu