News Flash:

Zilele directorului Coman in primarie sunt numarate

13 Decembrie 2008
2732 Vizualizari | 9 Comentarii
Cosmin Coman
• Directorul Cosmin Coman a reusit sa-i scoata din sarite pe consilierii locali • In timp ce consilierii sunt nemultumiti de activitatea din primarie, Coman este plecat intr-o delegatie in Slovacia • Viceprimarul Romeo Olteanu a incercat sa-l apere pe director, fiind nevoit totusi sa-l instiinteze pe primar cu privire la acuzatiile aduse
Din nou, personajul Cosmin Coman a iesit in evidenta, ca de fiecare data, intr-un mod negativ. De aceasta data nu a mai scapat, deoarece a intrat in gura consilierilor locali care si-au exprimat nemultumirea fata de activitatea directorului Directiei de Programe si Servicii pentru Comunitate. Acesta a fost acuzat in primul rand de incompetenta in serviciu. Totodata, a fost evidentiata si aroganta de care da dovada, stiindu-se protejat de primarul Gheorghe Nichita. "Observ ca domnul Coman este mai puternic decat Nichita. A reusit performanta de a convoca doua sedinte extraordinare in doar doua saptamani pentru ca dumnealui nu isi face temele la timp. La ultima sedinta a fost vorba despre Ciric, iar acum despre Sarbatorile de Iarna. As vrea ca dumnealui sa fie avertizat in ceea ce priveste materialele Consiliului Local. Acestea ajung cu o zi inainte, sunt incomplete si stringente", a exclamat Gabriel Grigore, consilier local PD-L. Viceprimarul Romeo Olteanu a incercat sa-l scoata basma curata pe director, explicand ca il va instiinta pe primar cu privire la acuzele aduse. "Nu este vina domnului Coman, eu sunt cel care am convocat cele doua sedinte extraordinare. Il voi instiinta pe primar deoarece este in subordinea directa a acestuia", a replicat viceprimarul. Nici liberalii nu il au la inima pe directorul Coman din cauza ritmului lent de lucru preferat de acesta. "La propunerea celor din PD-L de a fi sanctionat ne alaturam si noi cei din PNL. Si domnul Olteanu a constatat o oarecare lentoare si comoditate in modul de a actiona al domnului director Coman. Eu cred ca de mai multa vreme ar fi trebuit atentionarea directorului in ceea ce priveste activitatea pe care o desfasoara. Are un mod arogant de a trata lucrurile", a precizat Radu Botez, consilier local PNL. Noroc de o deplasare Directorul Cosmin Coman nu a participat la sedinta de Consiliu Local de ieri, reusind sa scape de criticile consilierilor locali. Acesta este plecat intr-o delegatie in Bratislava, Slovacia, unde a avut loc, in perioada 11-12 decembrie, conferinta "Consolidarea dialogului social in sectorul administrativ local si regional". Conform reprezentantilor primariei, acesta ar trebui sa se intoarca in primarie pana luni, 15 decembrie. Apelat telefonic in nenumarate randuri pentru a-si exprima pozitia cu privire la acuzatiile aduse, directorul Cosmin Coman nu a putut fi contactat.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (9)

anonim  | #51141
ASA PRIMAR , ASA MANA DREAPTA .NISTE MIZERABILI !
papa pius  | #51142
cei pasa lui .....si altora.....si-au tras spatii prin carrefour si alte alea care le aduc bani degeaba......urmeaza prin palas ca doar este marsavia lor si tot asa ......daca nu vom ajunge ultimul oras al tarii sa-mi spuneti mie cutu.......
X  | #51143
Titluri de 2 lei si dezinformare cat cuprinde. La programul de sarbatori a lucrat o echipa intreaga. Oare nu v-ati saturat sa va tot legati de un singur om? Va este foarte usor cand va da informatii despre orice, la orice ora. Dar, na, voi sinteti jurnalisti care au dreptul sa scrie orice, nefiind trasi de nimeni la raspundere.
Mai lasati glumele proaste de doi lei si numarativa voi zilele pana cand luati leafa pe spatele altora!
realist  | #51144
Mda, papa pius stie ce e in creierul tau de maimuta! Pentru ca numai un creier de gaina poate debita prostiile astea cu marsavii, palas etc. Mai omulet, ia si te informeaza, Iasul va fi primul oras din tara care va avea un astfel de proiect complex, daca tot ai ramas cu sechele cu Palas-ul. Cand vei pune si matale osul la treaba si vei face ceva, cat de mic pentru oras, atunci sa iti dai cu parerea.
Sau, probabil ca faci parte din categoria: toti ne pricepem la politica, fotbal si femei.
je  | #51145
oare nu le e rusine astora de la primaria iasi???
se vede ca nu ...
suntem cred ca singurul oras din tara unde pana la ora asta nu avem nici o lumina de craciun aprinsa...primarul e la lins osu" la capitala,... directorul , la bratislava...noroc ca mandatul de-abia a inceput...rusine inca o data...
gabi  | #51146
Realistule, nu ai rosaturi pe limba de la atat de mult intins rahat? Trebuie sa iti scriu in aceeasi nota pentru ca nu dai semne cxa ai intelege si alt limbaj cretinule.
catalin  | #51147
Cand pisisca nu-i acasa soarecele joaca...... stiti voi unde. Delegatie? Dra domnul `derector` nu stia ca se aproprie sarbatorile? Hai sa fim seriosi. Nichita sta precum grivei pe langa Geoana la Bucuresti, doar doar i s-or face mila la PSD-isti sa are sa-l puna vreun pui de ministru pe undeva. hiar el a afirmat zilele trecute intr-un interviu ca nu doreste un astfel de post, intrucat sunt oameni competenti care trebuie sa deserveasca aceste functii. Sa inteleg ca domnul nostru primar nu ar putea fi ?! Macar e sincer. Cat despre pilele si relatiile lui care si le pune in anumite functii...........ce sa mai spun, ca pana si femeia de servici e adusa de el. Iar Coman nici macar nu are grija sa inchida usa biroului cand face sex cu amanta, doar e `boul satului`, nu ?!?Cine mai urmeaza la imperechere.........?!?!
Mihai  | #51148
Intamplarea face ca sa fi fost in acelasi avion cu domnul Coman atunci cand a plecat (o cursa Iasi-Viena). Sincer, omul nu parea afectat de niciuna dintre problemele pe care le are acum in Primarie...Ba dimpotriva arata ca un purcelus imens, bine imbracat, excelent alimentat, plin de sine si multumit cu propria viata.

In alta ordine de idei cred ca trebuie facut ceva in privinta asigurarilor obligatorii. Luna trecuta am avut un mic accident auto, reparatiile se ridicau la valoare de maxim 1500-2000, dar cei de la Asigurari mi-au evaluat masina la 4500 de euro (in realitate nu face mai mult de 2800), iar cei de la service au pus o suma de peste 5000 pe factura proforma. Coincidenta? Sincer eu nu cred in asa ceva
unimog  | #51149
Baaaaaaiiiiiiiiiiiii,
Daca DNA nu exista, Dumnezeu exista??????
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1490 (s) | 22 queries | Mysql time :0.029153 (s)